FOTBAL  »  Superliga  »  LUPTA LA TITLU

Liga, între foarte greu şi imposibil! GSP analizează şansele pe care le au ASA sau Steaua să ajungă în grupele UCL

Articol de - Publicat marti, 12 mai 2015 00:00

Mureşul n-ar fi cap de serie în nici un tur şi ar avea nevoie de mai multe minuni pentru a ajunge în Champions, dar chiar şi pentru cei din Ghencea misiunea ar fi mult mai dificilă ca în precedenţii doi ani.

Titlul încă nu e decis, urmează 3 etape teribile, însă indiferent de numele viitoarei campioane din Liga 1, România are şanse tot mai mici să spere că la toamnă va avea formație în grupele Champions League. Parcursul lui ASA ar fi complet diferit faţă de cel al Stelei în cele două tururi preliminare, plus eventualul play-off.

Mureşul nu ar fi cap de serie în nici o fază, în timp ce bucureștenii ar fi, dar chiar şi aşa, adversarii sînt buni şi foarte buni şi mult întăriţi faţă de anul trecut, iar trupa lui Gâlcă e mult sub nivelul de acum un an.

Ambele ar intra în turul 2 preliminar, care ar avea o miză enormă: echipa care e eliminată în această fază va părăsi definitiv cupele europene!

Posibili adversari în turul 2 preliminar

ASA STEAUA
Celtic Skenderbeu
Ludogoreţ Dacia Chişinău
Lech Poznan Astana
Maribor Vardar Skopje
Partizan Hibernians
Zeljeznicar Ventspils

În turul 3 preliminar, lucrurile s-ar complica teribil pentru ASA, chiar şi pentru Steaua, numai că formaţiile care vor fi eliminate aici vor merge în play-off-ul Europa League.

Posibili adversari în turul 3 preliminar

ASA  STEAUA
Basel Maribor
Salzburg Partizan
APOEL Nicosia Maccabi Tel Aviv
BATE Borisov Malmo
Dinamo Zagreb Molde
Celtic Midtjyland

Play-off-ul, în cazul în care una dintre cele două ar ajunge acolo, ar însemna o misiune cu adevărat imposibilă pentru ASA, în timp ce Steaua ar avea un "tablou" extrem de complicat, cu echipe obişnuite cu grupele Champions League sau Europa League în ultimii ani.

Adversari în play-off

ASA STEAUA
Basel Ludogoreţ
Salzburg Dinamo Zagreb
Viktoria Plzen BATE Borisov
Celtic Lech Poznan
APOEL APOEL

Greu și în Europa League

În cazul în care va termina pe locul 2, trupa din Ghencea va intra în turul 3 preliminar din Europa League. Printre adversarii posibili se află nume precum Şahtior Soligorsk, Aktobe, Hafnarfjordur, Dudelange.

În cazul în care se va califica şi va juca play-off, în această fază a competiţiei ar putea da peste adversari care, măcar pe hîrtie, i-ar putea pune probleme: gen Steaua Roşie Belgrad sau Videoton.

2003a fost ultimul an în care Steaua n-a reuşit să joace în grupele unei competiţii europene, de atunci au urmat 11 ani consecutivi într-o serie de Champions League, Cupa UEFA sau Europa League

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România – Japonia 1-2, în turneul final al BJK Cup » Echipa României, eliminată de la primul duel: Niculescu și Ruse au cedat la dublu
Tenis
România – Japonia 1-2, în turneul final al BJK Cup » Echipa României, eliminată de la primul duel: Niculescu și Ruse au cedat la dublu
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!
Liga 2
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (41)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  12 Mai 2015, 17:35

fac pariu ca daca steaua ia titlul,merge sigur in play off dar doar atat,intra in el league,iar asa pierde cu oricine

steauaucl
steauaucl  •  12 Mai 2015, 17:10

amandoua echipe daca nu se intaresc cu jucatori noi nu au sanse sa ajunga nicaieri in Europa.... mereu aceeasi poveste... ciobanul nu baga bani sa cumpere jucatori din timp iar atunci când cumpara acei jucatori nu au timp sa se integreze in echipa... Poate daca vine antrenor Dan Petrescu si cu cel putin 5 jucatori schimbati STEAUA ...doar STEAUA ARE SANSE SA SE CALIFICE IN UCL...in EL e mult mai simplu pt STEAUA si eu sincer imi doresc mai bine sa joace in EL ..ar avea mai multe sanse sa ajunga in primavara EUROPEANA in UCL inca in Romania nu exista echipa care sa faca fata !!!!!

resita33m
resita33m  •  12 Mai 2015, 15:10
Postat de cipinho79 pe 12 Mai 2015, 13:50

daca ASA castiga titlul are o singura sansa sa treaca in turul 3, sa aiba noroc chior sa pice cu campioana Bosniei. ar mai fi o sansa daca Lech POznan castiga campionatul in Polonia, se stie ca Lech in Europa a fost mai mereu eliminata de catre echipe minuscule de prin Lituania sau Islanda. Steaua ar trece cu siguranta in turul 3 unde depinde cum sta cu norocul. oricum macar in grupele europa league va ajunge...

cu echipa pe care o are Steaua ,adiva FCSB nu trece nici de turul 1

Vezi toate comentariile (41)
Comentează