Articol de GSP - Publicat sambata, 30 mai 2015 19:56
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, le-a risipit speranţele rapidiştilor de a mai continua şi din sezonul viitor în Liga 1.
Deşi Gaz Metan, U Cluj, Braşov şi Rapid sperau că cei de la FRF vor accepta să se joace şi la anul tot cu 18 echipe în Liga 1, Răzvan Burleanu a clarificat azi situaţia.
"După ce toți președinții din Liga 1 au fost de acord cu reducerea numărului de echipe și după ce s-a terminat campionatul, să vii acum să spui că vrei să revii la 18 echipe e o abordare eronată", a spus Răzvan Burleanu conform Digi.
"Am spus că nu am fost de acord cu această reducere însă în momentul de față e prea târziu de intervenit. Nu e nici o posibilitate legală, absolut deloc", a completat președintele FRF.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”