FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Steaua acoperă două posturi cu doi dintre cei mai buni fotbaliști ai campionatului

Grahovac e unul din jucătorii doriți de Steaua
Grahovac e unul din jucătorii doriți de Steaua

Articol de - Publicat miercuri, 03 iunie 2015 00:00

Pentru Paul Anton se negociază cu Pandurii, care ar putea primi la schimb pe unul dintre Enceanu, Neagu și Rîpă plus bani. Goalkeeperul bosniac Grahovac e deja cu un picior la Steaua, fiind liber de contract.

Steaua își orientează politica de achiziții către fotbaliști deja verificați în Liga 1 și cu cote peste nivelul campionatului. Și pe care Becali să-i cunoască, să-i fi văzut jucînd în România. Patronul caută să acopere două posturi care "ard" din cauza lipsei soluțiilor. Vizați sînt doi fotbaliști cu state importante și cu experiență suficientă încît să poată evolua în Champions League.

"Pintilii" tînăr

Paul Anton, de la Pandurii, e varianta preferată a lui Gigi pentru mijlocul terenului. De la cuplul Bourceanu-Pintilii, Steaua nu a mai beneficiat nici măcar de un mijlocaș central care să ofere garanții. Cel mai bun din stagiunea încheiată recent, Prepeliță, pleacă la final de contract.

Anton a fost deja convocat la echipa națională și joacă în mod constant în Liga 1 de 5 ani, la Bistrița și apoi la Pandurii. E un mijlocaș asemănător lui Pintilii: puternic, bun recuperator, însă capabil să contribuie și în faza de atac. La 24 de ani, Paul e tentat și el să plece dintre "mineri" și să facă un pas înainte în carieră.

A evoluat cu Pandurii în Europa League și a fost în permanență unul dintre fotbaliștii cei mai importanți ai alb-albaștrilor, indiferent de numele antrenorului, Grigoraș, Pustai ori Edi Iordănescu.

Gorjenii pot primi jucători la schimb pentru ca suma în bani să fie una suportabilă pentru Steaua. Roș-albaștrii vor să achite o jumătate de milion de euro plus Enceanu, Ionuț Neagu sau Rîpă, la alegere.

Campioana s-a orientat în general excelent cînd a cumpărat de la Tîrgu Jiu: Chiricheș și Pintilii au progresat și au fost afaceri excelente, doar Gabi Matei a însemnat un pariu greșit.

Grahovac, încă un campion

Pentru postul de portar, roș-albaștrii s-au orientat către Branko Grahovac, de la CSMS Iași. Goalkeeperul bosniac e o variantă la îndemîna roș-albaștrilor, fiind un portar cu experiență, care evoluează în România de 6 ani, nu are pretenții salariale mari și ar veni din postura de fotbalist liber de contract.

În plus, acesta are și meciuri în Champions League, criteriu important anunțat de steliști, evoluînd în competiția respectivă în sezonul 2011-2012 cu Oțelul Galați, după ce a cîștigat titlul cu formația de la Dunăre.

Atunci, a fost integralist în toate cele 6 meciuri din faza grupelor Ligii Campionilor, unde adversari au fost Benfica, Manchester United și Basel. Grahovac mai e curtat în aceste zile și de o formație din Turcia, dar prima sa opțiune este clubul din Ghencea.

Felgueiras, prea scump

Prima țintă pentru Steaua privind postul de portar este Mario Flegueiras, fostul portar al CFR-ului, însă șansele ca el să vină sînt destul de mici. SuperMario a semnat în iarnă cu Konyaspor, atras de salariul de 500.000 de euro anual, dar Turcia i-a adus pînă acum doar bani, nu și meciuri.

Felgueiras nu a prins nici măcar un meci în campionat. Roș-albaștrii încearcă să-l obțină sub formă de împrumut pentru un an și să-i achite numai o parte din salariu, dar cei de la Konya doresc un transfer definitiv.

"Am avut o discuție cu cei de la Steaua, negociem și vedem ce va fi. Branko e un portar care și-a demonstrat calitățile în Liga 1 și care ar face față cu succes la Steaua"
Traian Gherghișan, impresar Grahovac

16 meciurifără gol primit a strîns Grahovac în sezonul recent încheiat, în tricoul lui Iași. Bosniacul a evoluat în 22 de partide pentru moldoveni, în Liga 1

CV Paul Anton

  • a împlinit luna trecută 24 de ani
  • evoluează ca mijlocaş central
  • are 1,85 metri şi 80 de kg
  • a debutat în Liga 1 în tricoul Gloriei Bistriţa, în august 2009
  • a jucat în prima ligă doar la Gloria şi la Pandurii
  • are o selecţie în echipa naţională de seniori şi 9 în cea de tineret
  • în acest sezon a jucat 35 de meciuri pentru Pandurii: 1 gol şi 3 pase decisive
  • 5,75 a fost media notelor GSP, doar doi jucători de cîmp de la Pandurii au fost peste el, Mihai Roman şi Pintilii

CV Branko Grahovac

  • peste o lună va împlini 32 de ani
  • are 1,90 m și 87 de kilograme
  • a ajuns în România în 2009, cînd a fost adus de Oțelul Galați pentru 50.000 de euro, formație cu care a reușit să ia titlul în 2011
  • a mai evoluat în cariera lui la Zeta (Muntenegru), Zeljeznicar (Bosnia), Cacak (Serbia) și Kahramanmaraşspor (Turcia).
  • e cotat la 400.000 de euro de site-ul transfermarkt.de

Ce alte ținte mai are Becali:

  • Silviu Lung, 25 de ani, portar de la Astra
  • Alcenat, 29 de ani, fundaș dreapta de la Petrolul, la final de contract
  • Budescu, 26 de ani, atacant de la Astra
  • Martinus, 24 de ani, extremă de la Botoșani
  • Mihai Roman, 23 de ani, atacant de la Pandurii
  • Toto Tamuz, 27 de ani, atacant de la Petrolul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (38)
forza_csms
forza_csms  •  05 Iunie 2015, 00:38

sa-i spuna cineva tampitului care a scris articolul asta de 2 lei, sa se mai documenteze. lui branko i s-a prelungit de automat contractul. ziaristi de 2 bani.

nea_vanea.60
nea_vanea.60  •  03 Iunie 2015, 19:52

dumnezeule mare! oare nimeni de la fcsb, nici macar duckadam, nu realizeaza ca Grahovac nu este portar, nici macar, de liga 1 din romanica. nu pot sa cred. becali si marele antrenor radoi vor aduce in vara asta doar petarde?! asta ar fii o veste buna pentru toti ceilalti competitori

77titi
77titi  •  03 Iunie 2015, 17:37

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (38)
Comentează