SPORTURI  »  ALTELE  »  CUPA MONDIALĂ

VIDEO Ei sînt puștii de 15 şi 17 ani care au uimit lumea snookerului! Au învins 5 campioni mondiali în 7 zile și au cîștigat marele trofeu!

foto: worldsnooker.com
foto: worldsnooker.com

Articol de - Publicat vineri, 22 mai 2015 11:27

Ieri după-amiază s-a încheiat Cupa Mondială pe echipe desfășurată în China, la Wuxi. Cu multipli campioni mondiali la start, cîștigătoarea ediției din acest an a fost China B, echipă care a mers pe tacurile lui Zhou Yuelong și Yan Bingtao, doi copii de 17, respectiv 15 ani.
 

Anglia s-a bazat pe ultimii doi campioni mondiali, Mark Selby și Stuart Bingham, dar experimentații britanici nu au reușit să treacă de grupe. Acolo au dat chiar peste adolescenții chinezi, ambii reușind să-l învingă pe Bingham, cel care în luna mai entuziasma la Crucible și îi învingea pe Ronnie O'Sullivan, Judd Trump și Shaun Murphy pentru titlul de campion mondial.

Victorii și break de 134 de puncte!

De asemenea, chinezii l-au învins și pe fostul campion mondial, irlandezul Ken Doherty. Bingtao, în vîrstă de 15 ani, a reușit și un break de 134 puncte în fața lui Kendo. Într-un format ca în Cupa Davis, fiecare cu fiecare și apoi un meci de dublu, adica primii la 3, singurul campion mondial de nebătut a fost englezul Mark Selby. Chiar și așa, victoriile categorice cu Germania (5-0), Emiratele Arabe Unite (5-0) și Irlanda (4-1) i-au propulsat pe asiatici pe prima poziție în grupă și au stabilit o confruntare cu alt campion mondial în sferturi.
 
Chinezii au surprins toți spectatorii cu loviturile de distanță, cu tenacitatea și încrederea arătate la masa de joc. Au fost solizi la loviturile de distanță, au reușit breakuri consistente, chiar și de peste 100 de puncte, amintind cumva de anii de debut ai lui Ding Junhui, cel mai talentat jucător chinez din acest sport. Același Ding a făcut parte din prima echipă a Chinei alături de Xiao Goudong, părăsind turneul din sferturi.
 

Puștii i-au învins și pe Robertson și Williams

În sferturi, Australia se baza pe forța fostului campion mondial, actualul număr 3 în clasamentul general. Robertson nu a avut replică în duelurile cu adolescenții chinezi și a fost învins categoric în ambele partide. China B a cîștigat cu 4-2 (cei mai buni din 7 începînd din sferturi), iar semifinala cu Țara Galilor părea să fie mai echilibrată. Așa a și fost.
 
Chinezii au cîștigat frameurile cu Michael White, le-au pierdut pe cele cu Mark Williams, în timp ce jocurile de dublu au revenit cîte unul fiecărei echipe. S-a ajuns în frameul 7, acolo unde Zhou Yuelong a făcut o nouă victimă. Și-a luat revanșa în fața lui Mark Williams și gazdele se calificau în ultimul act, chiar și cu echipa secundă.

Break de 100 de puncte în finală!

Dacă favoriții Selby și Bingham au dezamăgit, nu la fel s-a întîmplat cu cea mai experimentată echipă de la Cupa Mondială. Scoțienii, cotați cu a doua șansă la cîștigarea turneului, au ajuns pînă în finală după ce s-au clasat pe locul 2 în grupă, dar au demolat China A (4-1) în sferturi. Ieri dimineață au trecut greu de India, scor 4-3.
 
Dar acolo nu au avut nici o șansă. Asta pentru ca Yan Bingtao a oferit o mostră din ceea ce va arăta în următorii ani în circuitul profesionist. L-a învins pe multiplul campion mondial John Higgins cu un break de fix 100 de puncte, urmat apoi de victoriile impresionante ale lui Zhou Yuelong în fața lui Maguire, respectiv Higgins. Astfel, China B, cu doi puști de 15 și 17 ani, a cîștigat Cupa Mondială de-o manieră categorică în finală, scor 4-1.

Zhou Yuelong, MVP-ul Cupei Mondiale

De la startul competiției nu au lipsit Neil Robertson, Mark Selby, Stuart Bingham, Ding Junhui, John Higgins, Stephen Maguire, Mark Williams sau Marco Fu. Chiar și așa, cel mai bun jucător a fost fără îndoială tînărul de 17 ani din echipa Chinei. Zhou Yuelong a învins nu mai puțin de 5 campioni mondiali în doar 7 zile, în ordine cronologică pe Ken Doherty, Stuart Bingham, Neil Robertson, Mark Williams și John Higgins! Născut în 1998, a încheiat Cupa Mondială cu un record impresionant, 15 victorii și doar 2 înfrîngeri, în fața lui Selby și a lui Williams.

BINGTAO E CEL MAI TÎNĂR CAMPION MONDIAL DIN ISTORIE

Şi Yan Bingtao a impresionat la această Cupă Mondială, reuşind 4 victorii în faţa unor campioni mondiali, Doherty, Bingham, Robertson şi Higgins. Tînărul de 15 ani este şi cel mai tînăr campion mondial din istorie, trofeu cîştigat în noiembrie 2014 la Campionatul Mondial de Amatori. Chiar compatriotul său, Zhou Yuelong, deţinea recordul de vîrstă după ce s-a impus în 2013, la doar 15 ani.

"Am văzut doi viitori campioni mondiali!"

Stephen Maguire şi John Higgins au fost şi ei impresionaţi de calităţile arătate de tinerii chinezi. "Noi nu am făcut prea multe greşeli în finală, dar nu am avut cum să jucăm snooker pentru că ei băgau bile din toate poziţiile. Cred că tocmai am văzut doi viitori campioni mondiali", a punctat Maguire, în timp ce cvadruplul campion mondial a fost mai succint: "Au jucat un snooker incredibil, prea buni pentru noi. Cea mai bună echipă a cîştigat"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (9)
lssah
lssah  •  22 Iunie 2015, 21:49

Frumoasa competitie! Exceptionali acesti tineri jucatori chinezi! Pacat ca publicul nu s-a inghesuit sa asiste la meciuri. Sportul fara public nu inseamna nimic

onduku
onduku  •  22 Iunie 2015, 16:32

Are un joc atipic, pentru ca executa si multe lovituri grele dar cu jocul asta atunci cand e in forma o sa faca multe victime. Plus ca la bilele de aproape, nu comite greseli. Mai invata Yan, probabil ca pe la 19 ani va putea fi imbatabil. Eu ma bucur ca nu-i mai vad pe britanici si irlandezi.

21lva
21lva  •  22 Iunie 2015, 14:46

In faza eliminatorie, 4 din 7

Vezi toate comentariile (9)
Comentează