Articol de Cătălin Popescu - Publicat luni, 29 iunie 2015 00:00
Sulley Muniru, 22 de ani, spune că îi place să intre tare la minge, dezvăluie ce a discutat cu Tade despre Steaua și explică de ce a greșit la debutul său în roș-albastru.
- Muniru, cum vezi acest transfer în Ghencea?
- Cred că Steaua e un pas important în cariera mea de fotbalist. În orice carieră țintești să ajungi mai sus. Acesta e primul motiv și cel mai important pentru care am decis să vin în Ghencea.
- Ai stat mult pe gînduri pînă ai acceptat?
- Nu mi-a luat mult ca să mă gîndesc. M-a sunat agentul, mi-a zis de ofertă, apoi am discutat cu fratele meu, Muntari, și mi-a spus că e o oportunitate pentru mine și m-a sfătuit să accept propunerea Stelei.
"Nu marchez, dar recuperez și pasez bine"
- A contat și faptul că vei avea șansa de a evolua în Liga Campionilor?
- Cu siguranță! Orice jucător își dorește să ajungă acolo, e o competiție titrată, unde acumulezi o experiență fantastică. D-asta acum tragem tare la antrenament, sîntem toți foarte motivați să ajungem în grupele Champions League.
- Care sînt cele mai bune calități ale tale?
- Îmi place să intru tare la adversar, la minge, cu multă forță. Cred că sînt un fotbalist puternic. De asemenea, consider că pasez bine. Asta e misiunea mea. Să recuperez balonul și să-l ofer colegilor mei. Nu sînt un jucător care să marcheze.
- Cum ai caracteriza evoluțiile tale din primele două meciuri la Steaua?
- Am comis cîteva erori în primul joc. În fotbal trebuie să greșești, altfel nu înveți. Totuși, în al doilea meci, atît cît am jucat cred că m-am descurcat bine. Nu e ușor cînd vii la o echipă nouă. Ai nevoie de timp pentru a învăța cum gîndesc coechipierii tăi. Dacă nu știi cum se mișcă jucătorii de lîngă tine, greșești.
- Cum ți se pare Mirel Rădoi?
- E un tip tăcut, nu vorbește prea mult. Chiar și în timpul meciului nu-l auzim să țipe prea mult la noi. E tînăr, îl simțim foarte apropiat de noi. E un băiat cool, ne face să ne dorim să jucăm și pentru el. Chiar ne dorim să aibă succes la Steaua. Dacă are el, avem și noi.
"Am vorbit cu Tade, vrea să vină și el"
- Tade ar putea ajunge la Steaua?
- Eu îmi doresc mult acest lucru! Îl cunosc bine și știu ce vorbesc. Se antrenează foarte bine, muncește enorm la antrenamente și e puternic precum un taur. Aș fi fericit să joace aici, alături de mine. Am vorbit cu el. Mi-a zis că Steaua ar fi un pas în față și pentru el. Vrea să vină, dar mai întîi trebuie ca Steaua să se înțeleagă cu clubul său și cu agentul.
- Se aude că ar putea ajunge și Felgueiras.
- Da? Wow! Ar fi foarte bine. E unul dintre cei mai buni portari pe care i-am văzut. Am fost coleg cu el cîțiva ani și m-a impresionat.
- Ce sfaturi ți-a dat Muntari, fratele tău, cînd a aflat că vei semna cu Steaua?
- El e cel mai important sprijin al meu. Mi-a zis că trebuie să muncesc mult. Așa mi-a zis și cînd am semnat cu CFR: "Dacă vei trage tare, vei ajunge mai sus". A avut dreptate. Sper să se întîmple la fel și aici. Steaua mă poate ajuta mult. Nu-mi doresc să rămîn aici toată cariera. Sper să urc mai sus în cariera mea.
- Ce diferențe sînt între CFR și Steaua?
- Deocamdată nu prea le simt. Limba e aceeași, antrenamentele sînt similare. Cred că singurul lucru care e diferit este echipamentul: culorile și faptul că la Cluj foloseam Joma, iar aici avem Nike.
Slăbit de Ramadan
Sulley Muniru este de origine musulmană, iar în această perioadă în religia respectivă este Ramadanul, cea mai importantă sărbătoare pentru islamiști. Mai exact, reprezintă a noua lună a calendarului islamic, care durează 29 sau 30 de zile. Este luna postului, celebrîndu-se întîia întîlnire a profetului Mohamed cu Allah, cînd i s-au dezvăluit primele versete ale Coranului.
Musulmanii sînt nevoiți să țină post negru pînă la apusul soarelui și să se roage de 5 ori pe zi. "La 10 nu mă pot ruga pentru că plecăm la antrenament. O fac la ora 13, cînd mă întorc. Apoi, mă mai rog la orele 16, 21, 23 și la 5 dimineața", a spus Muniru.
"Sper să debutez la Steaua cu un trofeu. Îmi doresc să cîștigăm Supercupa, ar fi extraordinar pentru mine. Nu ne va fi ușor, ASA e o formație foarte puternică"
Sulley Muniru, mijlocaș Steaua
200.000 €a plătit Steaua pentru Muniru celor de la CFR Cluj. Ghanezul intrase în ultimele 6 luni ale contractului
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat