SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA TORONTO

FOTO Tortură pe teren » Ce înseamnă ”boala de căldură”, problema cu care s-a confruntat și Simona Halep la Toronto

Simona Halep a fost asistată de staff-ul medical al turneului în timpul finalei de la Toronto // Foto: Reuters +9   FOTO
Simona Halep a fost asistată de staff-ul medical al turneului în timpul finalei de la Toronto // Foto: Reuters

Articol de , - Publicat marti, 18 august 2015 00:00

Simona Halep s-a retras duminică din finala de la Toronto, la 0-3 în setul decisiv, suferind de amețeli, crampe și senzație de vomă. Toate sînt simptome ale ”heat illness”.

Cînd Simona a chemat prima dată trainerul în finala de la Toronto, a fost vorba despre o problemă musculară. "Am simțit un pic durerea, se lăsa spre genunchi", a explicat ea după meci. Apoi însă, în contextul meteorologic de la fața locului, lucrurile au luat altă turnură. Au apărut simptome diferite, îngrijorătoare, și de data aceasta pe teren s-a înființat o echipă medicală completă.

Cu prosopul cu gheață în jurul gîtului, cu pulsul accelerat, cu crampe stomacale, durere de cap și senzație de vomă, Halep era tabloul viu al suferinței. I s-a măsurat presiunea arterială. "Îi bate inima foarte tare", a spus medicul, apoi i-a luat pulsul și prin metoda clasică, prin apăsare pe venă.

Toate acestea sînt simptome ale așa-numitei "boli de căldură", o afecțiune specifică tenisului, după cum explică Sorin Popescu, medicul turneelor ATP și WTA de la București.

"Diagnosticul este unul specific. Fiecare jucător suportă diferit căldura, dar aici e vorba, în primul rînd, de indicele de confort termic".

La Toronto, temperatura nu era foarte ridicată în comparație cu alte locuri, 30 de grade Celsius, însă umiditatea atinsese cote înalte. Toate acestea, combinate cu durerea de la coapsă, au afectat-o pe Simona.

"Cînd ai o suferință musculară, organismul încearcă să compenseze și atunci apar și alte probleme", spunea în comentariul tv Vladimira Uhlirova, fostă jucătoare, acum retrasă.

Simptomele obiective, explică Sorin Popescu, sînt scăderea presiunii arteriale și accelerarea pulsului. Celelalte semne, polimorfe, sînt amețeală, contracturi musculare, senzație de vomă, cefalee.

Motivul de bază este deshidratarea, dar și un dezechilibru electrolitic. De aceea, Simonei i s-au dat săruri minerale, dizolvate într-o băutură energizantă, pentru a se reface pe cît posibil acest echilibru.

"Am nevoie de cîteva zile ca să-mi revin. Apoi, voi încerca să joc la Cincinnati pentru că am primul tur liber. Vom vedea dacă o să și pot"
Simona Halep

Cu pulsul în aer

În 2001, în turul al treilea la Australian Open, deținătorul titlului, Andre Agassi, l-a întîlnit pe germanul David Prinosil. Cînd americanul conducea cu 7-6 (11), 5-0, adversarul său s-a oprit și a chemat medicul (foto 6). Acesta i-a recomandat imediat să abandoneze, după ce a constatat că avea o frecvență amenințător de ridicată a pulsului, 180 de bătăi pe minut.

În aer, temperatura era de 38 de grade Celsius, în plină vară australă. "Nu vrei ca nimeni să ajungă în vreun pericol din punct de vedere fizic", a spus Agassi. "Faptul că a renunțat arată cît de rău se simțea. Primul semn că e ceva în neregulă a fost, pentru mine, alegerea loviturilor. Părea amețit. Căuta mingea unde, de fapt, nu era", a încheiat fostul lider mondial.

Abia putea merge

Afectată puternic de " heat illness" a fost și Victoria Azarenka la Australian Open 2009. În optimile de finală, ea o conducea pe Serena Williams cu 4-2 în setul secund, după ce îl pierduse pe primul, 3-6. Brusc, a început să dea semne de amețeală (foto 7), abia se putea ține pe picioare între schimburile de mingi, iar cei din staff-ul ei îi strigau disperați să se oprească.

"Mi-era rău de dimineață deja, din cauza căldurii. Vomitasem, eram amețită", a spus bielorusa. "Sinceră să fiu, m-am îngrijorat foarte tare", a completat Serena. "Se deplasa foarte lent. După mine, următorul pas era să cadă din picioare. A fost foarte ciudat".

Campion topit de căldură

Anul 2009 a fost unul cu călduri extreme în Australia, zile întregi la rînd cu temperaturi de 38-40 de grade Celsius. Între cei care nu au rezistat s-a găsit și Novak Djokovici, care revenea la Melbourne pentru a-și apăra titlul cucerit în 2008, primul de Mare Șlem al carierei sale. În "sferturi" însă, contra lui Andy Roddick, sîrbul a cedat. A chemat medicul (foto 8) pentru "crampe și dureri în tot corpul", iar la scorul de 7-6, 4-6, 2-6, 1-2 s-a retras. "Am simțit că nu mai pot continua. Am încercat, dar uneori nu poți lupta contra propriului corp", a spus Nole la momentul respectiv.

Scoasă cu scaunul cu rotile

Unul dintre cele mai dramatice cazuri a apărut anul trecut, în semifinalele de la US Open. Shuai Peng s-a prăbușit pe teren din cauza crampelor în disputa cu Caroline Wozniacki, a primit tratament în afara arenei, a revenit și a avut o nouă cădere, de data aceasta decisivă.

Pur și simplu, chinezoaica nu se putea ridica de la sol, respira superficial și avea chipul chinuit de suferință. "Nu vreau să abandonez", le spusese ea oficialilor medicali care o sfătuiseră să renunțe în primă fază.

Pînă la urmă, a fost scoasă de pe teren într-un scaun cu rotile (foto 9), iar la conferința de presă nu-și mai amintea nimic din ce se întîmplase pe arena "Arthur Ashe".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (16)
519581281524372
Brian Mounds  •  18 August 2015, 20:27
Postat de ion.ionescu pe 18 August 2015, 18:54

Deşi e enervant să fac muncă te lămurire cu un singur neuron, îţi explic ceva foarte simplu : dacă nu voia să joace (de ce ?!), renunţa la 6-7,0-2. Nu ai idee ce înseamnă să joci tenis la acel nivel încă o oră şi în condiţii criminale ca umiditate...S-a umplut ţara de frustraţi, viteji de tastatură !

Ora...umiditate...criminale...tara. Ai steaua voastra! Daca pipita asta pica din avion o martirizati, ii puneti zi in calendar ca doar sunteti credinciosi. Mai bine o canonizam acum, antemortem, Sfanta Simonica. Ba, uite pentru mine sportiv motivat e negrul ala care a alergat 40km prin tunel, batut si la intrare si la iesire. Ala da campion! Hai gura mica si joc de glezne!

ion.ionescu
ion.ionescu  •  18 August 2015, 18:54
Postat de Brian Mounds pe 18 August 2015, 17:36

Boala ***! De Ion Creanga.

Deşi e enervant să fac muncă te lămurire cu un singur neuron, îţi explic ceva foarte simplu : dacă nu voia să joace (de ce ?!), renunţa la 6-7,0-2. Nu ai idee ce înseamnă să joci tenis la acel nivel încă o oră şi în condiţii criminale ca umiditate...S-a umplut ţara de frustraţi, viteji de tastatură !

519581281524372
Brian Mounds  •  18 August 2015, 17:36

Boala ***! De Ion Creanga.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează