Articol de Mirela Neag - Publicat joi, 20 august 2015 00:00
Fostul rege al semifondului, Sebastian Coe, a cîştigat alegerile pentru preşedinţia IAAF, devansîndu-l pe Serghei Bubka.
Federația Internațională de Atletism are un nou președinte în persoana britanicului Sebastian Coe, care a cîștigat alegerile desfășurate ieri la Congresul de la Beijing.
Coe, 58 de ani, campion olimpic la Moscova (1980) și Los Angeles (1984), a primit 115 din cele 207 voturi exprimate şi l-a devansat pe contracandidatul său, ucraineanul Serghei Bubka (92 voturi).
Pentru a cîştiga lupta cu sextuplul campion olimpic la prăjină și ale lui 35 de recorduri mondiale, Coe a acoperit, din decembrie şi pînă la oficializarea candidaturii sale, nu mai puţin de 700.000 de kilometri în întreaga lume.
A căutat voturi în favoarea sa inclusiv în România, în luna iulie asistînd, la Piteşti, la Campionatele Balcanice. Deputat conservator între 1992 și 1997, în circumscripția Falmouth, apoi șef al Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice de la Londra 2012, britanicul a fost mai bun decît ucraineanul în jocurile de culise. Bubka, 51 ani, a fost reales în schimb vicepreședinte al IAAF.
Mandatul lui Sebastian Coe în fruntea IAAF va începe pe 31 august, cînd îi va succede senegalezului Lamine Diack, 82 de ani, ce a condus forul internațional timp de 15 ani și 9 luni.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!