FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA LA EURO 2016

Nici cel mai bătrîn, nici cel mai experimentat! Se pare că Iordănescu va pregăti România și la Euro 2016

DESTINŞI. După ce a dispărut de la bucuria de pe teren şi din vestiare, Iordănescu şi-a făcut apariţia la party-ul de după meci. Unde a rîs în hohote cu Răzvan Burleanu
DESTINŞI. După ce a dispărut de la bucuria de pe teren şi din vestiare, Iordănescu şi-a făcut apariţia la party-ul de după meci. Unde a rîs în hohote cu Răzvan Burleanu

Articol de - Publicat marti, 13 octombrie 2015 00:00

Contractul lui Iordănescu s-a prelungit automat după calificare pînă la turneul final şi, deocamdată, ar putea bifa al patrulea său turneu final. Sub Lagerback sau Low, selecţionerii Islandei şi Germaniei.

Mai mult ca sigur, Anghel Iordănescu va rămîne selecţioner pînă la Euro 2016. Deşi nu s-a bucurat pe teren la finalul partidei cu Feroe, care a decis calificarea, "Tata Puiu" a primit sprijinul lui Răzvan Burleanu imediat după partidă.

Iar informaţiile din interiorul Federaţiei susţin varianta lui Iordănescu, care are un contract mult mai mic decît al lui Victor Piţurcă. Cel care era plătit cu 35.000 de euro pe lună, de aproape două ori mai mult.

20.000 €lunar primeşte Iordănescu de la FRF

Sub Hodgson şi Lagerback

Din cei 16 selecţioneri calificaţi pînă aseară, Anghel Iordănescu nu era nici pe departe cel mai vîrstnic. Îl întrec Hodgson şi Lagerback, ar putea-o face şi Morten Olsen, dacă merge cu Danemarca după baraj.

Însă nici cel experimentat: de exemplu, suedezul Lagerback, antrenorul Islandei, are un număr dublu de turnee finale la activ!

Interesant este că vîrsta cea mai întîlnită este de 46 de ani (Deschamps, O'Neill, Conte, Wilmots). Pe care o are, de exemplu, Cosmin Olăroiu şi una apropiată de a lui Dan Petrescu (47).

Selecţionerii calificaţi la Euro

Ţară Antrenor Vîrstă (ani) Participări la CM/CE*
Anglia Roy Hodgson 68 2
Islanda Lars Lagerback 67 6
ROMÂNIA ANGHEL IORDĂNESCU 65 3
Spania Vicente del Bosque 64 3
Portugalia Fernando Santos 61 2
Albania Gianni de Biasi 59 0
Polonia Adam Nawalka 57 0
Germania Joachim Low 55 4
Austria Marcel Koller 54 0
Elveţia Vladimir Petkovici 52            0                         
Cehia Pavel Vrba 51 0
Franţa Didier Deschamps 46 1
Irlanda N. Michael O'Neill 46 0
Italia Antonio Conte 46 0
Belgia Marc Wilmots 46 1
Ţ. Galilor Chris Coleman 45 0

* ca selecţioner

"La Euro 2016 vom merge cu antrenorul care a calificat naționala. Așa e normal. Lasați numele meu, că nu mai am 40 de ani ca să fiu selecționer"
Mircea Lucescu ieri, la Dolce

Care ar fi variantele "naţionalei":

  • Dan Petrescu - deocamdată antrenează în China, la Jiangsu Sainty
  • Cosmin Olăroiu - are un contract-beton la Al-Ahli, în Emiratele Arabe Unite, 4 milioane de euro
  • Mircea Lucescu - a anunţat ieri că nu se pune problema ca el să fie selecţioner la turneul final
  • Viorel Moldovan - este o variantă agreată din interior şi are cele mai multe şanse de a fi selecţioner din trioul secunzilor
  • Costel Gâlcă - rămas fără angajament după despărţirea de Steaua, ar avea impedimentul lipsei de experienţă

5 victoriidin cele 9 din istoria noastră la turneele finale sînt obţinute cu Iordănescu

35%din cei 15.000 de votanţi în sondajul GSP.ro îl doreau pe Mircea Lucescu la "naţională". Următorul favorit, Petrescu, strînsese 18% din sufragii

Un singur străin în 11 turnee

Anghel Iordănescu ar fi la al patrulea turneu final pentru România. În afară de el şi Ienei (1990, 2000), am avut mereu selecţioneri diferiţi la CM/CE. Singurul selecţioner străin din istoria FRF a fost austriacul Josef Uridil, la turneul final din 1934.

CM 1930 Costel Rădulescu
CM 1934 Josef Uridil (Austria)
CM 1938 Coloman "Cibi" Braun-Bogdan
CM 1970 Angelo Niculescu
CE 1984 Mircea Lucescu
CM 1990 Emeric Ienei
CM 1994 ANGHEL IORDĂNESCU
CE 1996 ANGHEL IORDĂNESCU
CM 1998 ANGHEL IORDĂNESCU
CE 2000 Emeric Ienei
CE 2008 Victor Piţurcă

Piţurcă a debutat 56% :)

Din cei 29 de "tricolori" prezenţi pe teren în campania de calificare la Euro, mai mult de jumătate (16) au fost debutaţi la echipa naţională de Victor Piţurcă. Şase îi aparţin lui Răzvan Lucescu, iar şapte lui Iordănescu, majoritatea din precedenta prezenţă la reprezentativă (Raţ, Torje, Tamaş, Sînmărtean).

"Lăsaţi-mă să mă liniştesc"

Aseară, la ora 18:25, delegaţia României s-a întors în ţară. Iar Anghel Iordănescu şi-a completat discursul de după meci: "Trebuie să vedem ce a fost bun, unde au fost minusuri, să pregătim programul pentru amicale. Se vorbeşte despre Italia, sperăm să jucăm amicalul la Bologna.  Dacă nu știm să ne bucurăm, să avem măcar liniște. Personal, nu am avut ca obiectiv să mă întorc la conducerea echipei naționale. Eram în FRF ca director tehnic. Am acceptat pentru a ajuta reprezentativa. Cred că ar fi bine să mă lăsați și pe mine să mă liniștesc".

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (2)
socrate123
socrate123  •  13 Octombrie 2015, 09:21

Penibil....si nea puiu si lista propusa; ma mir ca e lucescu acolo....si de ce lipsesc balint, lacatus, hagi, nea titi dumitriu ca doar face minuni pe banca fecesebista....sau radoi ca pana la vara termina cu moldovenii ?!...vai, vai, superficial mai este redactorul gesepist

cocytyc
cocytyc  •  13 Octombrie 2015, 09:14

dupa logica asta ,ca la europene merge antrenoru care a calificat-o ,atunci si jucatorii care au calificat-o merg ,adio iesirea din grupa ,ca asai traditia ,viva fcsb acesta aste "interesul national" armata e la putere indifferent de minister.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close