SPORTURI  »  HANDBAL  »  HCM BAIA MARE-LARVIK 29-31

Un trio formidabil! HCM Baia Mare a fost îngenuncheată de cele trei surori de la Larvik, scor 29-31. CSM București a făcut spectacol cu Savehof

Franţuzoaica Allison Pineau a fost golgetera HCM Baia Mare, cu 8 reuşite în meciul de aseară
Franţuzoaica Allison Pineau a fost golgetera HCM Baia Mare, cu 8 reuşite în meciul de aseară

Articol de - Publicat sambata, 24 octombrie 2015 00:00

HCM Baia Mare a fost îngenuncheată pe teren propriu de surorile Mork, Nora şi Thea, şi de Amanda Kurtovici, care au marcat 25 din cele 31 de goluri!

Finalista Ligii Campionilor din sezonul precedent a pierdut şase jucătoare faţă de anul trecut, dar chiar şi aşa Larvik s-a impus pentru a doua oară la Baia Mare.

Dacă anul trecut maramureşencele au pus totul pe cele 7 aruncări de la 7 metri ratate, din totalul de 11, pierzînd cu 23-24, acum Larvik a distrus vicecampioana României pe contraatac!

Corigente în apărare

HCM a început perfect, a condus cu 6-3, 7-4, dar de la jumătatea primei reprize, castelul clădit cu migală a căzut! Băimărencele au greşit în atac, iar Larvik a fost de neoprit pe contraatac.

Norvegiencele au marcat de 7 ori prin acest procedeu şi s-au distanţat repede pe tabelă, chiar şi la şase goluri diferenţă!
Surorile gemene Nora şi Thea Mork, ca să nu se certe, au marcat fiecare de cîte nouă ori, negreşind niciodată! Au fost secondate de extrema dreapta Amanda Kurtovici, care a punctat şi ea de 7 ori.

Practic, cele trei handbaliste au fost imposibil de oprit, viteza în care a jucat Larvik fiind cu mult peste cea impusă de Baia Mare.

S-au trezit tîrziu

Baia Mare a încercat să revină pe final, s-a apropiat la două goluri, dar nu mai era nimic de făcut. Timpul expirase. Nici portarii nu au prins o zi bună la Baia Mare, Paula Ungureanu şi Ionica Munteanu avînd împreună doar 6 intervenţii, faţă de cele 13 ale danezei Sandra Toft.

Pentru HCM urmează un alt meci dificil, vinerea viitoare, tot pe teren propriu, contra campioanei Rusiei, Rostov Don. Rusoaicele au cîştigat la Larvik cu 27-21 şi joacă azi, acasă, cu Krim Ljubljana.

"Fetelor, dacă nu facem repliere, ne omoară cu contraatacul! Să avem răbdare în atac!"
Valentina Elisei la time-out, în prima repriză

"Haideţi, fetelor, să avem răbdare în atac şi să dăm cu ele de pămînt în apărare, ce altceva să mai facem?"
Valentina Elisei la time-out, în repriza a doua

HCM Baia Mare 29
Pineau 8, Elisei 4, Geiger 4, Jezici 4, Abbingh 3, Vizitiu 2, Do Nascimento 2, Preda 1, L. Marin 1. Antrenor: Aurelian Roşca

Larvik 31
Nora Mork 9, Thea Mork 9, Kurtovici 7, Hammerseng 4, Frafjord 2. Antrenor: Tor Odvar Moen

LIGA CAMPIONILOR / SAVEHOF-CSM BUCUREŞTI 17-28

Spectacol în Nord

CSM Bucureşti s-a distrat cu campioana Suediei, Savehof IK, în al doilea meci din grupa D a Ligii Campionilor. Campioana României nu a avut nici o clipă emoţii în a se impune în faţa unei formaţii care are o medie de vîrstă de doar 21 de ani.

Jorgensen (7 goluri), Gulden (5) şi Rodrigues (4) au fost principalele marcatoare ale bucureştencelor, dar CSM a strălucit mai mult în faza de apărare. S-a terminat la final 28-17, iar CSM depăşeşte la golaveraj în fruntea grupei, pe campioana Europei, Buducnost Podgorica.

Echipa Cristinei Neagu (9 goluri) a învins tot aseară, în Polonia, pe MKS Lublin, 31-23. CSM-Buducnost, primul derby al grupei, se joacă pe 1 noiembrie, la Bucureşti.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Partenera titularului de la Rapid a plecat din România: „Alte 3 luni departe de tine. Nu sunt sigură dacă devine mai greu sau mai ușor”
Superliga
Partenera titularului de la Rapid a plecat din România: „Alte 3 luni departe de tine. Nu sunt sigură dacă devine mai greu sau mai ușor”
Ungaria - România, meci amical înaintea Euro 2024 la handbal feminin » Partida nu e televizată
Handbal
Ungaria - România, meci amical înaintea Euro 2024 la handbal feminin » Partida nu e televizată
Fostul mare internațional și-a aflat pedeapsa, după ce i-a distrus garajul unui vecin cu o drujbă » Motivul din spatele gestului șocant
Campionate
Fostul mare internațional și-a aflat pedeapsa, după ce i-a distrus garajul unui vecin cu o drujbă » Motivul din spatele gestului șocant

Cosmin Olăroiu nu ne vrea în UE, Ion Țiriac nu ne vrea în NATO! Declarații controversate în studioul GSP: „Sunt stupefiat! Nu-mi trebuie bază militară! Știți ce ar merge, în schimb?”

Ce-a pățit soția fotbalistului când a ajuns în Botoșani? „S-a dus la mall în Iași, o sută de kilometri, și ne-a spus: «Mamă, ce oraș mare»!”


Comentarii (2)
ceaiuri
ceaiuri  •  25 Octombrie 2015, 12:57

inseamna ca nu ai vazut primul meci cu rusoaicele unde acestea au facut instructie cu cele din larvik(la un moment dat cred ca dif a fost si de 10goluri)alaturi de csm ,rusoaicele pot fii surpriza acestei editii..bucurestencele au un joc simplu si eficient(se vede si mana antrenorului)rusoaicele dupa o finala pierduta in primavara au adus un portar de clasa(danezul imprima alt joc echipei si au sanse sa ajunga in ff)baimarencele duc lipsa de un antrenor(meci slab,fara vana..au primit gol si cand adversarele erau in 4jucatoare)intr-o saptamana nu sunt multe de facut..daca nu se "trezesc"vineri ar putea fii o zi de cosmar

nea_vanea.60
nea_vanea.60  •  24 Octombrie 2015, 09:48

sunt toate niste distruse! daca jucau ele cu larvik, csm-istele isi luau, macar, la fel. si atunci, nu are dreptate dna-ul? pentru ce sa platesti toate strainele cu salarii nesimtite din bani publici, cand se vede limpede ca acestea nu presteaza deloc?! pentru ca sa-si ia altii comisioane din salariile lor?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează