Articol de Iulia Iordache - Publicat marti, 10 noiembrie 2015 00:00
Eduard Stăncioiu crede că echipa mureșeană se află pe drumul cel bun şi că poate redeveni forţa care era anul trecut.
- Edi, ați fost dominați categoric la Craiova, însă pînă la urmă ați scos un egal, 1-1. Care a fost motivul prestației mai modeste?
- Păi, ne-au lipsit o mulțime de jucători importanți, suspendaţi sau accidentaţi. Probabil că și din această cauză am suferit foarte mult la capitolul posesie. Totuși, chiar și în acest condiții, la un moment dat puteam face 2-0 pe tabelă. Apoi, e adevărat, s-a cam rupt filmul, cum se spune. Nu am mai contat deloc pe faza de atac, iar ei au venit în superioritate pe benzi şi au preluat controlul.
- E vinovat Ramiro Costa pentru autogol?
- Nu! Nu a greşit Ramiro, el doar a încercat să salveze situaţia şi să trimită mingea în corner. A venit să îşi ceară scuze după meci, dar nici nu se punea problema de aşa ceva!
- A fost şi terenul un factor important pentru evoluţia voastră?
- Pe aşa-zisul gazon de la Craiova nu am putut să construim nimic. Ne dorim să redevenim o forţă a campionatului, însă nu e uşor. Nu uitați că în vară am schimbat aproape toată echipa, am schimbat şi vreo doi antrenori, plus că avem mereu mulți accidentaţi sau suspendaţi. Anul trecut eram deja un grup, din acest motiv au venit şi rezultatele, dar eu consider că şi acum sîntem pe drumul cel bun!
- Păi, sînteți pe locul 6...
- Cred că se dramatizează prea mult situaţia noastră! Distanța e mică față de primele clasate, tocmai am bătut Astra, Chiajna, avem 7 puncte în ultimele 3 meciuri. Sîntem într-o pasă bună şi va fi din ce în ce mai bine.
- Cu ce a venit Bergodi nou la echipă?
- Foarte multe plusuri a adus. Mie şi întregii echipe ne place foarte mult cum pregăteşte meciurile. E un tactician desăvîrșit, atent la toate detaliile şi nu îl interesează nimic altceva în afară de fotbal. Ne învaţă fotbal!
- Cum staţi cu banii, s-au mai rezolvat problemele?
- Discuții cu banii sînt peste tot. Ştiu doar că se fac eforturi foarte mari din partea conducerii, iar în iarnă cred că se va rezolva totul. Eu nici nu ştiam că avem primă de 4.000 de euro pentru o victorie la Craiova, am citit în presă despre asta.
10 goluriîn 15 meciuri a primit Stăncioiu în acest sezon. Alte 3 goluri în două partide au fost încasate de Viciu
8 trofeea cîștigat Stăncioiu în perioada în care a evoluat la CFR (iulie 2006-ianuarie 2014). La ASA, sezonul trecut, a pierdut titlul în ultima etapă, apoi s-a impus în Supercupa României, 1-0 cu Steaua