Articol de GSP - Publicat joi, 19 noiembrie 2015 13:07
Fostul acționar al lui Dinamo, Vasile Turcu, recunoaște că a fost chemat la DNA pentru a da detalii despre întîlnirea dintre șefii clubului de atunci cu oficialii celor de la Lazio.
Meciul dintre Dinamo și Lazio din turul 3 preliminar al UEFA Champions League a intrat în atenția DNA, fiind suspectat de blat în contul transferului lui Ștefan Radu. "Cîinii" au condus atunci la pauză, scor 1-0, dar au pierdut pînă la urmă, 1-3.
"Am fost și eu invitat la DNA. Am discutat, eu știu cum s-a negociat contractul, am fost acolo. Banii sînt în club - 5,3 milioane de euro. Mai departe, ce pot să spun? Eu știu doar de transferul lui Radu Ștefan, nu știu ce alte bănuieli sînt, nu cunosc.
Eu am dat o declarație la DNA pe care o susțin și în ziua de azi. Nici clubul Dinamo nu e implicat. Contractul s-a semnat, a fost condiția să fie niște tranșe pe doi sau 3 ani, banii au intrat în club, iar jucătorul a rămas acolo, joacă la ei și în ziua de azi.
Dinu şi Borcea au tratat cu Lotito de la Lazio. Preţul a fost vînzare al lui Radu Ştefan, care nu valora niciodată 5 milioane de euro.
Dacă era o sumă uriașă, nu-l mai lua clubul! Care club din lumea asta - mai ales că e un club profesionist, care se bate acolo la titlu - îl ținea acolo, să-i mai plătească contractul?
Dacă era ceva neclar, după un an de zile spunea gata! Eu am stat la contract și am vorbit cu directorul sportiv de la ei. L-au vrut, dom'le, au văzut că e jucător", a spus Vasile Turcu la Digi.