Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 decembrie 2015 09:58
Simona Halep, Horia Tecău și jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara sînt trei dintre cei 17 sportivi români nominalizați în ancheta agenției bulgare de știri BTA, anunță Agerpres.
Ceilalți sportivi români nominalizați sînt Andreea Munteanu, Larisa Iordache și Marian Drăgulescu (gimnaști), Marian Oprea și Florentina Marincu (atleți), boxerul Mihai Nistor, Florentina Caminescu (kaiac-canoe), scrimerii Simona Pop și Tiberiu Dolniceanu, handbaliștii Cristina Neagu și Andrei Mihalcea, judoka Andreea Chițu, halterofila Irina Lepșa și biatlonista Luminița Pișcoran.
Simona Halep a terminat anul 2015 pe locul 2 în clasamentul WTA, în timp ce Horia Tecău a ieșit campion la Wimbledon și a cîștigat Turneul Campionilor, ambele la dublu. Eliza Samara a triumfat la Campionatul European de simplu și a ieșit vicecampioană europeană la dublu feminin și cu echipa.


