Articol de Justin Gafiuc - Publicat sambata, 19 martie 2016 00:00
În turneul dinainte de Euro, ”tricolorii” vor întâlni sigur Ucraina, plus Serbia și Congo, în negocieri.
Cu sezonul comprimat la maximum și două amicale de lux (Olanda, Anglia) ratate din pricina incertitudinii țintarului intern, programul "naționalei" dinainte de Euro prinde contur.
Trupa lui Iordănescu va pleca pe 17 sau 18 mai într-un stagiu de pregătire în nordul Italiei, unde va rămâne până pe 28/29 mai. Iar în perioada respectivă ar putea disputa chiar 3 amicale, în zona Torino.
Un meci e deja antamat, cu Ucraina, la finalul cantonamentului. Celelalte două variante sunt Serbia și Congo. În funcție de datele disponibile și de solicitările selecționerului, una sau ambele partide urmează să fie contractate în zilele următoare.
Dintre adversari, doar Ucraina e calificată la CE 2016. Africanii sunt pe locul 59 în clasamentul FIFA, iar "tricolorii" s-au mai confruntat cu "diavolii roșii" în 1967, 1-1 într-un amical disputat la Kinshasa, cu Angelo Niculescu pe bancă.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”