Articol de Justin Gafiuc - Publicat sambata, 26 martie 2016 00:00
Din partea FRF, Florin Nedelcu însoţeşte de două decenii delegaţiile spaniole, ocazie cu care a cunoscut mari campioni iberici.
În ultimii 20 de ani, Florin Nedelcu este omul care a însoţit în permanenţă delegaţiile spaniole venite la meciuri în România, fie că a fost vorba despre naţionale, fie că erau partide în cupele europene.
A participat inclusiv la Euro U19 disputat la Bucureşti în 2011, când ibericii au câştigat competiţia, 3-2 în finala cu Cehia. Nedelcu povesteşte un episod referitor la Morata, unul dintre atacanţii pe care oamenii lui Iordănescu îl vor înfrunta duminică seara, la Cluj:
"În seara dinaintea unui meci, antrenorul Gines Melendez l-a surprins discutând pe hol cu un coleg în timpul orelor de odihnă. Şi l-a pedepsit într-un mod simplu. Nu l-a băgat a doua zi, când a şi pierdut partida, fără Morata pe gazon. Dar i-a servit o lecţie subtilă, că atunci când se impun nişte reguli, ele trebuie respectate, indiferent de consecinţele pe care şi le asumă antrenorul".
Tricou pentru fiul translatorului
Iar un alt moment îl priveşte pe Casillas, portarul care va sta probabil azi între buturile campioanei europene. Nedelcu l-a cunoscut cu prilejul dublei Steaua - Real Madrid (octombrie 2006) din grupele Champions League:
"La Bucureşti l-am rugat să-mi ofere tricoul lui pentru fiul meu. N-a putut, fiindcă a făcut schimb cu un stelist, dar mi-a promis că mi-l va da la Madrid. Acolo, m-a aşteptat aproape jumătate de oră ca să mi-l înmâneze personal, fiindcă eu întârziasem la conferinţele de presă, unde făcusem serviciile de traducere. Un gest al unui tip de caracter!".
Scumpi la vedere
Spaniolii au aterizat ieri la Cluj-Napoca, la ora 20:30, însă, din motive de securitate, suporterii din România nu au putut să-i întâmpine pentru autografe pe Casillas, Morata sau Fabregas.
În plus, nici antrenamentul oficial al ibericilor, programat diseară, la ora 19:00, nu va fi cu public, aşa cum se gândiseră iniţial organizatorii partidei.
”La federaţia spaniolă, toţi selecţionerii, de la Del Bosque până la reprezentativa cea mai mică, iau micul dejun împreună de luni pînă joi. E un fel de a păstra o comunicare deschisă şi coerentă între antrenori, inclusiv într-un cadru informal, iar lui Vicente nu i se pare deloc nefiresc acest ritual"
Florin Nedelcu, fost colaborator FRF
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro