FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

FRF pregătește revenirea lui Mircea Lucescu » Anunțul făcut de un oficial

Articol de GSP - Publicat joi, 07 aprilie 2016 17:23

Foarte probabil, la sfârșitul Campionatului European din Franța, Anghel Iordănescu nu-și va mai continua munca la cârma echipei naționale. FRF care a anunțat că-l dorește pe Mircea Lucescu pentru a prelua frâiele primei reprezentative.

Anunțul a fost făcut de consilierul președintelui Răzvan Burleanu, Andrei Vochin, la Dolcesport.

" Mircea Lucescu este definiția antrenorului universal. Are capacitatea de a se adapta unor situații dificile, unor culturi fotbalistice diferite. FRF încă mai speră să-l aducă selecționer! E greu de vorbit despre șanse acum, pentru că după plecarea lui Pițurcă, atunci s-a făcut conexiunea între FRF și Mircea Lucescu, și puteam băga mâna-n foc că îl numim atunci. Șansele erau de 90 la sută!

Vă mai pot spune că în momentul în care Burleanu s-a dus în Ucraina, domnul Lucescu i-a cerut să vină cu toată documentația. M-am ocupat eu de toată zona aia, tot ce a cerut el. Rapoarte de meci, DVD-uri, totul legat de preliminarii. Numai eu știu ce dosar i-am făcut. Omul era chiar pe punctul de a zice DA! A fost discuția între el și Ahmetov, iar asta a însemnat 10 la sută, procentele care au schimbat până la urmă soarta", a spus Andrei Vochin.

"Eu am speranțe și din câte știu au mai fost discuții. Domnul Lucescu a fost în toată perioada asta extrem de apropiat echipei naționale. A venit în cantonament, a fost la meciul cu Irlanda de Nord și a purtat discuții cu domnul Iordănescu. De altfel, ei se înțeleg foarte bine, chiar dacă au fost rivali atât pe teren, cât și în cariera de antrenor. Domnul Iordănescu a acceptat prezența domnului Lucescu acolo. Ne-am întâlnit chiar și la tragerea la sorți" Andrei Vochin

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Tenis
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Scandal imens! Logodnica unei vedete de la Arsenal s-a dus peste presupusa amantă: „Am fost terifiată! A bătut la ușa mea la ora 23:30”
Stiri extrasport
Scandal imens! Logodnica unei vedete de la Arsenal s-a dus peste presupusa amantă: „Am fost terifiată! A bătut la ușa mea la ora 23:30”
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (19)
ray51
ray51  •  08 Aprilie 2016, 10:16

Nea Mircea a facut de mai multe ori subtil sau usor-direct ca are o varsta, ca sunt atatia antrenori tineri talentati (inclusiv Razvan), ca poate fi 'aproape' de nationala cu sfaturi daca i se cer, dar ca nu preia Nationala. Cel putin asta am inteles de-a lungul timpului. Sa se fi razgandit?

iobag
iobag  •  07 Aprilie 2016, 21:11
Postat de adriann_ pe 07 Aprilie 2016, 18:59

Aberant este doar faptul ca Lucescu nu este si acum selectioner. Numai in Romania putea fi posibil ca un specimen gen piturca sa fie selectioner atata amar de vreme, cand noi avem un antrenor ca Lucescu... Omul asta a trebuit sa antreneze prin strainatate (unde a cucerit trofee europene, singurul antrenor provenit din Romania de la Istvan Kovacs incoace) doar ca sa poata banda lui mircea sandu sa-si bata joc de fotbalul romanesc.

Daaa saracul lucica , a antrenat pe la patroni cu sonde de petrol in curte, oftand in secret dupa nationala cu hoban si dodel :)))))) macar o gheata de aur sa mai scoatem cand se intoarce, daca fotbal fara brazilieni si adversari de mana a 3 a nu poate marele lucica

valiza.epo
valiza.epo  •  07 Aprilie 2016, 20:27

Terminati cu minciunile! Lucescu nu e chiar atat de *** incat sa-si manjeasca o cariera stralucita in mocirla manelo-miticeasca!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează