SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREȘTI

FOTO Trenulețul bucuriei » Handbalistele de la CSM au celebrat câștigarea celui de-al doilea titlu consecutiv

Un tren al fericirii, cu brazilianca Pessoa pe post de locomotivă și cu Rodrigues pe post de șef de tren +5   FOTO
Un tren al fericirii, cu brazilianca Pessoa pe post de locomotivă și cu Rodrigues pe post de șef de tren

Articol de - Publicat joi, 21 aprilie 2016 00:00

Un sezon perfect pentru CSM București. Echipa patronată de Primăria Capitalei a câștigat marți al doilea titlu de campioană în România.

Și nu oricum. A jucat 25 de partide și le-a câștigat pe toate! Ca să termine sezonul cu maximum de puncte însă, CSM trebuie să câștige vineri la Baia Mare, în fața vicecampioanei, echipa care a învins-o ultima dată în Liga Națională, dar în sezonul trecut!

"Am muncit pentru acest titlu. Acum ne bucurăm că am reușit să ne impunem. Este o senzație aparte să fii campioană într-o altă țară", a declarat Line Jorgensen, daneza care a venit vara trecută la CSM. Ea a mai fost campioană în Danemarca, dar cu FC Midtjylland. "Pentru mine nu e ceva nou. Anul trecut parcă a fost mai greu, acum ne-am impus fără greșeală", a adăugat portarul Mayssa Pessoa.

Regrete la despărțire

Mayssa Pessoa și Ana Paula Rodrigues, două din cele patru brazilience aduse de CSM București în 2014, vor părăsi și ele gruparea din Capitală la finalul actualului sezon. Acestea au jucat marți seara pentru ultima dată un meci pe teren propriu, primind câte o plachetă și flori din partea conducerii clubului.

Colegele au făcut cerc în jurul lor, le-au aplaudat, iar sud-americancele și-au arătat abilitățile de dansatoare de samba. Rodrigues l-a avut ca partener pe soțul său, iar Pessoa a dansat cu Sonia Vasiliu, jucătoarea adversarei U Alexandrion Cluj!

"A fost un sezon puțin dificil pentru că echipa nu a fost omogenă la început. Am fost însă un grup unit și asta a contat. La final a ieșit bine", a declarat centrul Ana Paula.

"Au fost probleme, dar am trecut peste ele"

Kim Rasmussen a venit la CSM la începutul sezonului, înlocuind-o pe daneza Mette Klit. Danezul a fost și el în câteva rânduri aproape să fie îndepărtat și a scăpat doar pentru că oficialii clubului nu au găsit un înlocuitor rapid. Până la urmă, Kim a îndeplinit obiectivele formației câștigând campionatul și calificând echipa în Final Four-ul Ligii Campionilor.

"Trebuia să fim campioni și să ajungem în Final 4. Ăsta era obiectivul. Aventura a fost una dificilă, cu probleme atât în interiorul, cât și în exteriorul clubului, dar am trecut peste ele și asta e cel mai important", a declarat danezul, cu trofeul de campion în brațe.

Pleacă la rivale

Mayssa Pessoa s-a fotografiat cu mascota CSM, tigrul. Brazilianca va juca din sezonul viitor la Vardar Skopje, exact echipa pe care Bucureștiul o va întâlni în semifinalele Final Four-ului de la Budapesta, pe 7 mai.

"Nu mai știu câte titluri am, sunt bătrână. Le mai țin minte doar pe ultimele două"
Cristina Vărzaru, campioană pentru a șasea oară în România

11titluri de campioană are Aurelia Brădeanu, record în lotul CSM-ului. 5 sunt în România și 6 în Ungaria

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close