SPORTURI  »  TENIS  »  WTA STUTTGART

Suferință pe zgură » Halep a acuzat din nou probleme medicale și a fost eliminată de la Stuttgart

Halep e puternic afectată fizic și psihic la finalul meciului cu Siegemund. Nici nu se uită la nemțoaică // FOTO Guliver/GettyImages
Halep e puternic afectată fizic și psihic la finalul meciului cu Siegemund. Nici nu se uită la nemțoaică // FOTO Guliver/GettyImages

Articol de , - Publicat vineri, 22 aprilie 2016 00:00

Simona Halep a pierdut ieri în fața Laurei Siegemund cu 6-1, 6-2, un meci pe parcursul căruia a acuzat probleme medicale.

Suprafața roșie continuă să nu fie prietenoasă cu Simona Halep. După ce a început sezonul pe zgură la Cluj-Napoca, unde a adunat o victorie și o înfrângere, românca a continuat parcursul la Stuttgart.
Favorită patru, Simona a întâlnit-o ieri în turul al doilea pe Laura Siegemund, 71 WTA, venită din calificări.  

De la Cluj, românca a plecat cu probleme la glezna stângă, după ce a căzut în timpul meciului cu Andrea Petkovic. Se pare că timpul nu a fost suficient pentru ca accidentarea să se vindece fiindcă Simona a intrat pe teren cu ambele glezne bandajate. Neputința ei a fost evidentă, deplasarea în teren suferind, dar și adversara a intrat hotărâtă în teren, cu multă dorință și cu un plan bine stabilit.

Tratament la vestiare

Avându-i în tribune pe mama și pe tatăl său, Simona nu a părut că se regăsește deloc pe parcursul meciului. A chemat medicul, a mers la vestiare pentru tratament, dar nu a existat nicio poțiune magică. Suferința a rămas acolo, iar românca s-a înclinat într-o oră și nouă minute cu 1-6, 2-6.

Anul trecut, Halep ajunsese până în semifinale la acest turneu, iar faptul că nu și-a putut apăra punctele va face ca românca să mai coboare în clasament. Într-o ierarhie la zi, Halep deja a alunecat de pe șase pe șapte, iar la finalul turneului, dacă Roberta Vinci ajunge în semifinale, Simona va ajunge pe opt. Italianca va juca în sferturi de finală împotriva celei care a învins-o ieri pe Simona.

Trei mingi de meci

Monica Niculescu a pierdut dramatic ieri în turul al treilea al turneului de la Stuttgart în fața Petrei Kvitova. Românca a avut trei mingi de meci în setul al doilea, dar nu a reușit să le concretizeze, iar cehoaica, pe care a învins-o în luna februarie în Fed Cup, s-a impus cu 2-6, 7-6 (5), 6-2 în două ore și cincisprezece minute.

"A fost o luptă incredibilă în setul al doilea, nu-mi aduc aminte când a fost ultima oară când am câștigat un meci salvând puncte de partidă. Poate e chiar prima oară", a spus Kvitova.

Duminica trecută, la Cluj, Monica a fost învinsă de Andrea Petkovic, după ce a avut două șanse de a încheia partida.

Înfrângere dublă la Istanbul

Sorana Cârstea și Andreea Mitu au pierdut ieri în turul al doilea la Istanbul. Sorana, care în turul precedent a trecut de campioana en titre a competiției, Lesia Țurenko, s-a înclinat ieri în fața turcoaicei Cagla Buyukakcay, 118 WTA, cu 4-6, 2-6.

Românca de pe locul 138 a ajuns pe tablou din calificări. Mitu, 113 WTA, a fost învinsă de Stefanie Voegele, 116 WTA, cu 6-4, 6-1.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
argus
argus  •  22 Aprilie 2016, 19:43

Dupa meciul de la Stuttgart, un ziarist, declara "cu lacrimi de iubire" ..."dar iubirea noastra pentru ea ramane oarba"!? Cum asa? Cei ce "catadicsesc" sa-si spuna parerea fara "iubire oarba", o fac din...dusmanie? Ce legatura are "iubirea" cu mesajele prin care se inceraca a-i arata jucatoarei ca nu-i perfecta? Ca are lacune comportamentale? Altfel, ludabil (sa-i dam Cezarului, ce-i al...CG), articolul lui CG este in nota obisnuita, plin de har. Citind-ul, chiar te intrebi, daca reflecta "iubirea oarba"... PS as fi scris pe blogul lui CG dar, din pacate l-am cam suparat criticand-ul (once!) asa ca inercarile de postare se termina cu "A fost detectat un comentariu duplicat; se pare ca deja ai spus asta!", desi, evident, a fost postarea a fost "filtrata"...Totusi, nu este un motiv ca sa nu-I spun "cele bune!""

argus
argus  •  22 Aprilie 2016, 18:56

"...românca a plecat cu probleme la glezna stângă...". Incetati cu acceptarea motivelor medicale invocate la fiecare meci? Probleme la glezna stanga? Ce probleme daca a participat la turneul de la Sttutgart? Acolo, alta "dandana", probleme cu respiratia? Daca a fost asa, dece nu a abandonat? Aaaaa...! Mai spera ca poate sa..."respire" intorcand meciul? Baliverne! Trebuie sa fii fara minte ca sa joci cu problemele invocate de ea, sa nu-ti dai seama ca netratandu-le, poti agrava accidentarea, riscand chiar ramanerea pe terenul de tenis. Evident, asta in cazul in care sunt accidentari reale, nu scuze! Medici ORL, ortoped, fizioterapeut? Nu exista in mintea (?) Simonei. Se vindeca prin scuze, scuze si iarasi...scuze! Ati vazut cum si-a felicitat invingatoarea? Nici macar nu s-a uitat la aceasta (recidiva! la fel a procedat si cu Tecsor!). "Tratamentul" in care crede Simona? Somnul! "Vreau sa dorm mult...". Dupa asta? Avionul si...urmatorul turneu, urmatoarele scuze si...tot asa! Cum este zicala cu "branza buna..."? Oare, o stie Simona? Tiriac spunea (si stie ce spune!) ca Simona ar trebui sa se antreneze cel putin 4 ore/zi. Poate, asa, o sa poata "sa respire". In ceea ce priveste manifestarea plina de nervozitate de pe teren, cred ca aici, este pe locul 1 in lume! Fitze? Nervi? si una si alta? Doar ea stie! O zicala pentru omul increzut zice ca "nu-i ajungi cu prajina la nas". Modestie? Zero! Arog

Vezi toate comentariile (2)
Comentează