Articol de GSP - Publicat luni, 25 aprilie 2016 18:02
Juventus a devenit oficial campioana Italiei, după ce Napoli a pierdut meciul cu AS Roma, 0-1.
Cu trei etape înainte de final, Juventus are 12 puncte avans față de Napoli și este matematic campionă. Astfel, echipa antrenată Massimiliano Allegri ajunge la cinci titluri de campioană consecutive și la un total de 32 de trofee.
După un început slab de sezon, Juventus are o serie incredibilă de 25 de meciuri fără înfrângere, în care a adunat 73 de puncte din 75 posibile.
Cu acest succes, Juventus își egalează cea mai bună serie de succese din campionat. În perioada 1930-1935, torinezii au fost de cinci ori campioni la rând, la fel ca și acum. Această performanță a fost reușită și de Inter, între 2006 şi 2010.
Juventus celebrate winning the Scudetto pic.twitter.com/iUPxPJjNf3
— 101 Great Goals (@101greatgoals) April 25, 2016
În ultimele trei etape, Napoli și AS Roma se vor bate pentru locul doi, fiind despărțite de două puncte. Inter și Fiorentina se vor duela pentru locul patru, echipa lui Tătărușanu având cinci puncte în minus.
16 goluri
a marcat Dybala în acest sezon de Serie A, fiind golgeterul echipei. Cel mai bun marcator din campionat este Higuain, care are 30 de reușite