Articol de Vlad Ispas - Publicat sambata, 30 aprilie 2016 00:00
Pe un Giulești în care spiritul pare să mai aibă suflare s-a disputat șocul Seriei B1. Miza? Calificarea directă în Liga 1.
Ploaia a aşteptat fluierul de start ca să îşi înceapă căderea din cer, la fel şi ultraşii, care au renunţat la tricouri pe o vreme pe care oamenii de prin apropierea bătrânei arene fugeau care-încotro către case.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
A început să miroasă a derby de la început. Alunecările au smuls brazde din gazon, intrările la limită au fost la ele acasă. Să nu se creeze o impresie falsă! Nivelul nu e deloc grozav, iar în mod normal doar dragostea pentru culori te poate aduce la stadion.
Combinaţiile din mai mult de 4 atingeri sunt o raritate în B, și când aceasta a apărut, a fost decisivă. Popa, un jucător evident peste media divizie secunde, a trimis la Martin, care a centrat pentru golul lui Jorda. 1-0, cu largul concurs al portarului Lungu. Înapoi la faulturi şi proteste.
Chiar dacă nu se joacă grozav, câţiva fotbaliști merită menţionaţi. Pe lângă Popa, Fran Cruz a făcut o treabă excelentă până acum şi dirijează cu eleganță defensiva. La fel Drăghia, care ieri a scos cel puţin un gol. De la oaspeţi, Sergiu Popescu a arătat foarte bine: a scos oameni din joc prin dribling, a pasat filtrant şi şi-a pus în repetate rânduri colegii în situaţii de gol.
Din păcate, gazdele au deprins doar partea urâtă a lui "Cholo" Simeone, probabil cel mai mediatizat om din fotbal în ultimele săptămâni. Rapidiştii au aruncat de mai multe ori câte o minge pe teren în finalul de partidă.
Cu emoţii, după un duel căruia duritatea şi miza i-au dat titulatura de derby, Rapidul s-a impus şi redevine favorită la promovarea directă. Totuși, în formula aceasta, probabil că nu ar rezista mai mult de un sezon pe prima scenă. Momentan sunt pe primul loc şi a venit Dinu "Vamă" Gheorghe. Urmează şi investiţiile?
"Am luat 3 puncte care ne asigură multă linişte în perspectiva următoarelor jocuri. Am luat o opţiune serioasă pentru promovare. Am câştigat prin dăruire şi organizare superioară"
Dan Alexa, antrenor Rapid"Azi cred că am avut și un penalty neacordat, dar asta e. Nu e o înfrângere decisivă, mai sunt 5 meciuri. Oricum, Rapid a avut de la început prima şansă. Dacă terminăm pe locul 2, va fi greu"
Adrian Mihalcea, antrenor Dunărea
Rapid - Dunărea Călăraşi 1-0
A marcat: Jorda (28)
Rapid: Drăghia - N. Vasile, T. Cruz, Avrămia, Fota - R. Costin, Raiciu (73 Tudoran) - M. Martin, Luque, I. Popa - R. Jorda (83 N'Koyi). Antrenor: Dan Alexa
Dunărea: C. Lungu - Ţenea, B. Panait, Bumbac, Vădrariu - S. Matei (83 Preoteasa) - Kanda, Sg. Popescu, V. Andrei (46 M. Popescu), Al. Stoica - V. Alexandru. Antrenor: Adrian Mihalcea