Articol de GSP - Publicat joi, 19 mai 2016 16:11
Într-o conferință de presă de la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre scandalul dezinfectanților, spunând că nu sunt șanse ca oamenii să vadă informările făcute de SRI privind problemele din sistemul de sănătate.
"Am inclus pe ordinea de zi a CSAT-ului un punct destinat sănătății. Am cerut lămuriri, materiale de la Ministerul Sănătății, de la instituții care au legătură cu această tema. Nu în CSAT se rezolvă problema, ci la instituțiile abilitate.
Politicile trebuie create la Ministerul Sănătății. Tot Ministerul Sănătății trebuie să vină cu îmbunătățiri. Procurorii, polițiștii trebuie să-i caute pe cei care, dacă există, sunt vinovați de încălcarea legii. Avem numeroase probleme, nu doar pe dezinfectanți".
Cătălin Tolontan: - Ce soluții puteți oferi dvs. în cadrul legii astfel încât cetățenii să fie convinși că SRI și-a îndeplinit misiunea și nu face parte din sistemul de nepăsare și corupție?
"N-am avut niciun moment impresia că SRI vrea să acopere ceva. SRI produce informări, care sunt destniate persoanelor care au atribuții în sistemele despre care se vorbește în informarea respectivă.
E evident că anumiți demnitari nu au citit cu atenție aceste informări sau le-au ignorat cu bună știință. Eu îmi doresc să se repare sistemul de sănătate. Am avut mai multe discuții cu ministrul interimar al sănătății, cu prim-minstrul Dacian Cioloș și am ajuns la concluzii simple pe care oricine le putea găsi. Trebuie clarificate norme și proceduri.
Norme pentru a se hotărî ce trebuie să îndeplinească acești dezinfectanți, proceduri pentru cum se achiziționează aceste materiale. Și aici SRI-ul și-a făcut datoria, dar cred că unele autorități nu și-au făcut treaba. Dacă au existat persoane care nu și-au făcut treaba aștept să fie descoperite. Documentele sunt destinate unui anumit tip de demnitari.
Informările sunt cu titlu «secret» şi «strict secret», nu sunt destinate informării publice. O să cer SRI-ului, în CSAT, să vadă dacă pot fi unele informări făcute publice
Nu mi-a vorbit nimeni de un producător anume, dar au fost sesizări privind nereguli din spitale"
Când un alt reporter a insistat în privința informărilor, președintele a adăugat: "SRI-ul își face treaba, aceasta este experiența mea".
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!