Articol de GSP - Publicat luni, 06 iunie 2016 20:11
Roland Garros a încheiat oficial competițiile de tenis pe zgură, iar jurnaliștii americani de la Tennis World USA au tras primele concluzii.
Jurnaliștii de peste Ocean au notat-o cu 6 pe Simona Halep, una dintre cele mai mari note la finalul sezonului pe zgură, însă o consideră "un mister" pe ocupanta locului 5 în clasamentul WTA.
"A câștigat la Madrid, dar a eșuat la Roland Garros (n.r. a fost eliminată în "optimi"). Tenisul ei este plin de suișuri și coborâșuri. Nu-și va găsi niciodată continuitatea? E un mister", a scris sursa citata.
Cea mai mare notă a primit-o Garbine Muguruza, 9, care a câștigat Roland Garros în fața Serenei Williams. La polul opus s-au aflat Ana Ivaniovici (nota 2), Sara Errani (nota 3) și Victoria Azarenka (nota 4).