INTERNATIONAL  »  EURO 2016  »  GERMANIA - FRANȚA 0-2

VIDEO Iar i-a salvat Grizou! Dubla lui Griezmann a purtat Franța spre finala EURO 2016: 2-0 cu Germania

Griezmann îl bate a doua oară pe complicele Neuer // FOTO Reuters
Griezmann îl bate a doua oară pe complicele Neuer // FOTO Reuters

Articol de , - Publicat vineri, 08 iulie 2016 00:00

Griezmann, golgeterul acestui Euro, cu 6 reușite, a purtat Franța spre finală. Dar ce suferință albastră! Și ce penalty-cadou le-au făcut nemții!

Revanșa! Pentru francezi, doar un singur cuvânt exista. Din 2014, din 1986, din 1982... Atâtea înfrângeri în fața nemților! De 58 de ani nu-i mai bătuseră la turneele finale. "Jour de gloire", a titrat L'Equipe ieri. Ziua gloriei, acum ori niciodată. 

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Dacă rivalii au anulat coșmarul italian, și ei ar putea, a sperat Hexagonul. Când mai prinzi Germania fără 3 titulari, fără întreg axul echipei, Hummels - Khedira - Gomez?

"Agresați-i!"

Albaștrii aveau cel mai bun atac de la Euro, 11 goluri, dar niciun meci nu fusese o adevărată provocare, ca acesta. Numai obstacole ușor de sărit. Cum te descurci împotriva celei mai bune apărări, învinsă doar de italieni, și numai din penalty? Și cum îi scurtcircuitezi posesia extraordinară?

"Agresați-i, hărțuiți-i! Nu le lăsați mingea!", i-a sfătuit Gattuso. Deschamps părea să-l fi ascultat. A repetat acel 4-2-3-1, unicul sistem în care "cocoșii" au convins și au înscris. Iar startul a fost al lor. Într-un Velodrome vulcanic, și-au asaltat adversarii, i-au presat, i-au făcut să tremure. Griezmann a fost aproape de gol, însă Neuer i-a blocat mingea ce se îndrepta sigur spre plasă.

Retragere. Asediu german

Apoi, dintr-o dată, după zece minute, ca la un semn invizibil al selecționerului, francezii s-au retras. Neașteptat, mult, cu toți 10 jucători în 25 de metri, în jurul careului. Le-au cedat balonul. Nu mai voiau să atace, se apărau aglomerat și așteptau contraatacul. Dar greu de tot să reziști când ești asediat. Așa a fost minute în șir.

Alb-negrii și-au creat ocazii, una după alta, într-o ofensivă totală. Muller, pe lângă, Emre Can, șut parat eroic de Lloris, Schweinsteiger, din nou deviat de goalkeeperul albastru. Plus faza controversată din minutul 21, când Pogba i-a șters cu genunchiul piciorul de sprijin al lui Kroos. Exact la limita de 16 metri. Arbitrul italian Rizzoli n-a reacționat.

Uluitoarea gafă a lui Schweini. Ca Boateng

Pe Twitter, Gary Lineker comenta: "Uimitor monolog!". Germania avea 69% posesie, și careul gazdelor era sufocat. Panică permanentă. Degajări la întâmplare, disperate. Cum să mai supraviețuiești? Curios, "cocoșii" și-au revenit. Giroud a scăpat singur spre poartă de la mijlocul terenului, fiind blocat în ultima clipă. Dar francezii au rămas acolo, sus. Și au deschis scorul.

Schweinsteiger a pus mâna pe minge în 16 metri, copiindu-l pe Boateng cu Italia. În ultimii zece ani, Mannschaftul făcuse doar un henț în propriul careu. Iar acum, două într-o săptămână. Penalty. Și gol Griezmann. 0-1. Total împotriva jocului.

Tot Grizou

După pauză, a fost la fel. Nemții au atacat, însă, oricât au încercat, oricâte ocazii au avut, tot n-au reușit să marcheze. A fost bară, a fost Lloris formidabil sau mingile panzerelor au ocolit poarta. Albaștrii au stat la pândă. Și au mai punctat o dată. Tot Griezmann. 0-2 (72).

Incredibil. Strategia lui Deschamps, ce părea falimentară la jumătatea primei reprize, i-a oferit Franței victoria. Și finala. Poate câștiga iarăși titlul european. 1984, 2000 și 2016? Din 16 în 16 ani! Ce zice Ronaldo?

germania franta 0 2

Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Superliga
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
1079583172078097
Marinel Blaj  •  08 Iulie 2016, 11:05

Era previzibil ! Dacă şi-au împărţit deja Europa, de ce nu şi titlurile la fotbal ? Pariu că Germania câştigă CM-ul ? Vă amintiţi ciudata ieşire din formă şi problemele de sănătate ale lui Ronaldo la finala din '98 ? Acum am avut un tablou de joc perfect pentru Franţa, bine gândit, cu un start într-o grupă uşoară şi cu celălalt tablou menit să scoată tot ce se putea scoate dintre echipele "de top". Le-a uşurat totul şi surprizele islandezilor şi galezilor... De la războiul franco-prusac din 1870-71 şi până la tratatul de la Elysee (22 ianuarie 1963) Franţa şi Germania s-au tot bătut cap în cap până să ajungă să-şi dea seama că mai bine "o dau la pace"... Şi de ce ar ieşi fotbalul din "pacea" asta când se poate ? :)

travka
travka  •  08 Iulie 2016, 09:33
Postat de ortega pe 08 Iulie 2016, 09:20

Și gsp îi dă 7 Dimei de Rizzoli .... Băi Scorpie ( nume predestinat ...) , băi Fifty-fifty , n-a jucat stiaua să trebuiască să vă umiliți dându-i Dimei italiene nota aia ...

ba saracie aici e vorba de semifinala euro, mai ia si tu o pauza relaxeaza-ti creierul ala mic cu Steaua :))))

travka
travka  •  08 Iulie 2016, 09:31

nu prea i-a salvat piticu griz dar au sanse sa ia titlul acum, nemtii s-au batut singuri :)) ala face penalty sarind cu mainile pe sus ca nebunu stilu Boateng cu Italia, fundasul ala pierde mingea in CAREUL MIC si dupa isi bate joc pogba de el, iar Neuer a iesit a la Tatarusanu si cam asta a fost, plus ghinion la finalizare din parte nemtilor = papa finala

Vezi toate comentariile (5)
Comentează