Articol de GSP - Publicat duminica, 31 iulie 2016 12:10
După ce l-au pierdut pe Zlatan Ibrahimovici, cei de la PSG vor să transfere un jucător de la Real Madrid.
Zinedine Zidane, antrenorul madrilenilor, a recunoscut că PSG negociază transferul lui Jese Rodriguez.
Jese este un atacant crescut la Real, iar în acest sezon are șanse mici să prindă un loc în echipa madrilenilor, după ce aceștia l-au adus pe Alvaro Morata. Astfel, este posibil ca Jese să evolueze în sezonul viitorul sub comanda lui Unai Emery.
Jese, 23 de ani, nu a jucat în meciul disputat aseară de Real, 3-2 cu Chelsea, spaniolii spunând că acesta este accidentat.
"Pentru Jese se poartă negocieri cu PSG. Încă nu am ajuns la o înțelegere. Nu a jucat cu Chelsea pentru că are o accidentare ușoară și nu am vrut să riscăm să se agraveze" Zinedine Zidane, potrivit AS
În sezonul trecut, Jese a bifat 38 de meciuri pentru Real Madrid, marcând 6 goluri și oferind 8 pase de gol.
14.000.000 €este cota lui Jese, potrivit transfermarkt.de
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat