SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE 2016  »  TENIS DE MASĂ

Corespondență din Rio » Au încheiat campionatele Asiei! Dodean și Samara au fost eliminate la tenis de masă de două dintre favoritele competiției

Daniela Dodean-Monteiro este la a treia ediție a JO din carieră // FOTO Cristi Preda (Rio de Janeiro)
Daniela Dodean-Monteiro este la a treia ediție a JO din carieră // FOTO Cristi Preda (Rio de Janeiro)

Articol de - Publicat marti, 09 august 2016 00:00

Daniela Dodean și Eliza Samara au fost eliminate în turul 3 în concursul individual de două dintre favoritele turneului olimpic, evident asiatice.

Doar 20 de minute a durat partida dintre Ai Fukuhara, numărul 7 mondial, a 5-a favorită la Rio, și Daniela Dodean, românca de pe locul 62.

"S-a întâmplat atât de repede, nici nu mi-am dat seama. Nici măcar în setul patru nu am reușit să înțeleg cum joacă. Mai jucasem cu ea acum 10 ani, dar de atunci s-a schimbat atât de mult", a spus Dana după meci.

A fost 11-5, 11-6, 11-4 și 11-1. "Pur și simplu nu am reușit să intru în jocul ei, nu am reușit să contracarez reverul ei care venea foarte, foarte moale și în foarte multe direcții. Nu am știut ce să aleg, să dau cu reverul sandul", a explicat Dodean.

Între primele 30 de jucătoare ale lumii, Dana a căzut mult după ce a făcut pauză pentru că a născut. "E greu să revii, dar sunt mulțumită de evoluția mea aici, la Rio. Am trecut de două jucătoare, una mult mai bine clasată. Sunt dezamăgită de jocul meu cu japoneza, dar sper ca până pe 12 august, când intrăm la echipe, să fim în cea mai bună formă. Sincer, la echipe mi-am pus mai multe speranțe de la început", a încheiat Dana.

Când joci cu numărul 1

Eliza Samara nu a avut nici ea nici o șansă în fața chinezoaicei Ding Ning. 4-0 la 5, 8, 5 și 2 în fața unei asiatice care are cel mai bun serviciu din lume.

În setul 2, Eliza a condus cu 6-0, dar tot Ding a ajuns prima la 11, 11-8! "Șansă am avut, dacă aș fi câștigat setul doi poate mă agățam de ea. În rest, tactic am jucat bine, dar nu am simțit cum trebuie mingea", a declarat Samara după meci.

Partida nu a mai avut apoi istoric, Ding s-a impus la 5 și la 2 și a câștigat clar cu 4-0. "Ea m-a ghicit foarte bine, m-a văzut în meciul cu brazilianca Gui Lin. Apoi s-a antrenat numai cu poloneza stângace fără mână", a adăugat Samara.

Și ea își pune acum toate speranțele la echipe, unde alături de Dana și Bernadette Szocs speră să repete măcar performanța de la Beijing, când au terminat pe 7.

Dana Dodean
4-0 cu Das Mouma (India)
4-1 cu Li Qian (Polonia)
0-4 cu Ai Fukuhara (Japonia)

Eliza Samara
4-0 cu Gui Lin (Brazilia)
0-4 cu Ding Ning (China)

Citește mai jos celelalte articole ale zilei dedicate JO 2016:

Totul despre Olimpiadă: rezultate + program complet + statistici --> rio2016.GSP.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (2)
steaua1980
steaua1980  •  09 August 2016, 22:28

asa e cand te conduce o comunista ca Lipa si un *** ca Petrache Ar trebui sa isi dea demisia imediat dupa intreceri pe 22 august

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

tihi
tihi  •  09 August 2016, 09:19

Cu incetul cu incetul,vom fi eliminati peste tot...trebuie o schimbare radicala in politica sportiva romaneasca...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează