Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 august 2016 16:01
Steaua și Manchester City se vor duela miercuri, 16 august, în meciul tur al play-off-ului UEFA Champions League.
Oficialii lui City au luat deja legătura cu cei de la Steaua și le-au cerut acestora să le găsească un stadion unde să facă două antrenamente, pe 16 august în dimineața meciului, dar și a doua zi după duelul cu Steaua, pe 17 august.
Steaua a optat pentru stadionul Giulești, dar se pare că englezii nu se vor antrena pe arena Rapidului. Potrivit surselor Gazetei Sporturilor, Manchester City a făcut o cerere către CS Steaua pentru a se antrena pe stadionul Ghencea. Cererea a fost făcută de clubul englez.
Ultimul meci care s-a jucat în Ghencea a fost în martie 2015, Steaua - Viitorul 4-1.
"Cetățenii" vor rămâne la București încă o zi după meci, urmând să plece spre Manchester abia joi seara.
Steaua şi Manchester City vor juca pe 16 august, în turul play-off-ului Ligii Campionilor. Meciul va începe la ora 21:45 și va fi în direct pe ProTV, DolceSport și liveTEXT pe GSP.RO. Returul va avea loc o săptămână mai târziu.