FOTBAL  »  Superliga  »  ACS POLI - CS U CRAIOVA 3-2

VIDEO Bolt joacă la Poli » Bărbuț a păstrat cele 3 puncte la ACS Poli după un sprint de peste 70 de metri: scor 3-2

5 goluri are Bărbuț în 61 de meciuri în Liga 1
5 goluri are Bărbuț în 61 de meciuri în Liga 1

Articol de - Publicat marti, 23 august 2016 00:00

Cristi Bărbuț a păstrat cele 3 puncte pe "Dan Păltinișanu" după un sprint de peste 70 de metri în prelungirile meciului.

Craiova venea ca mare favorită la Timișoara și întâlnea o echipă ce pierduse cu 4 zile în urmă pe același stadion cu 0-5! Mulțescu avea toate motivele să fie relaxat.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Echipa sa a atacat, însă Rambe a ratat fază după fază, exasperându-și tehnicianul și colegii. Surpriză! Gazdele aveau să preia conducerea după un penalty acordat greșit de Radu Petrescu. Este, probabil, singura variantă prin care cei de la Timișoara mai pot găsi drumul spre gol.

Ivan și compania nu s-au speriat de posibilitatea de a ajunge pe primul loc. Au început să strângă ocazie după ocazie până când adversarul a greșit.

Șeroni, lent, a intervenit prin alunecare și l-a faultat pe Ivan, care a zburdat în flancul drept ca un ogar după vânat. Zlatinski a transformat și ofensiva la poarta lui Curileac a venit în valuri.

Vătăjelu a fost senzațional în banda stângă, Zlatinski a dominat mijlocul terenului de parcă ar fi îmbrăcat uniforma de general, iar Ivan și-a continuat cursele. Nuno Rocha și-a croit drum în careu, a trecut și de Curileac și a făcut 1-2. Mulțescu s-a mai liniștit.

Revenirea a venit într-un final de meci halucinant. Popov a făcut penalty și Artean a transformat. Craiovenii au încercat din răsputeri să treacă pe locul 1 pe final, însă Bărbuț a făcut una dintre fazele campionatului: a luat mingea din apropierea careului propriu - atenție, era 90+1! -, a făcut o cursă de peste 70 de metri și a găsit puterea să trimită și la colțul lung. Exact ca acum 3 ani, într-un Poli - Dinamo 2-0, tot cu Mulţescu pe banca învinşilor.

3-2! Popa a câștigat primul meci din 2008. O astfel de ocazie putea fi fructificată doar într-un mod special. A meritat așteptarea?

Penalty total aiurea!

"Centralul" Radu Dumitru a luat o decizie eronată în ultimul minut al primei reprize când Stephane Acka, 25 de ani, a intervenit la Bărbuț. Africanul a intervenit prin alunecare în afara careului, însă arbitrul a arătat punctul cu var. Artean a transformat lovitura de pedeapsă și a făcut 1-0 fix înaintea fluierului de pauză. Oltenii au protestat vehement, însă Dumitru nu și-a schimbat decizia.

Elek, Neagu și Doman la echipa a doua!

Atacantul Robert Elek, mijlocașul Cătălin Doman și fundașul George Neagu au fost trimiși de Ionuț Popa la echipa secundă. Tehnicianul a avut un conflict cu Elek, Doman a fost eliminat în meciul cu Botoșani și l-a dezamăgit pe Popa, în timp ce Neagu nu a avut evoluții satisfăcătoare.

Bologna după Ivan

Atacantul Craiovei, Andrei Ivan, 19 ani, se află în vizorul italienilor de la Bologna. Aceștia ar fi interesați să îl aducă la echipă în această vară, însă momentan nu au făcut nicio ofertă concretă pentru vârf. Andrei este cotat la 1 milion de euro de către site-urile de specialitate, însă oficialii olteni nu sunt dispuși să îi dea drumul pe o asemenea sumă.

5goluri a marcat Nuno Rocha în 5 meciuri cu Timișoara

 "Cu Botoșaniul am trăit cea mai mare umilință din cariera mea. Mi-am pedepsit băieții dându-le o zi liberă și au înțeles. Au jucat exemplar azi. Nu mai discut despre arbitraj, pot să facă ce vor, să dea foc la stadion"
Ionuț Popa, antrenor Poli Timișoara

acs poli csu craiova 3 2

Save

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
stefan..
stefan..  •  24 August 2016, 10:27

Este evident ca arbitrii nu au viciat rezultatul ca le-ar fi fost drag de Timisoara. Miza este faptul ca echipa lui Gigi Becali incepe sa fie deranjata, iar reactiile *** de la GSP-Cancan-ziarul sportiv de 2 lei :))- si ale *** de la "Gigisport" confirma aceasta presupunere. Pana la urma, fiecare doarme dupa cum isi asterne. Nu stiu cat de incantati sunt sclavetii de consecintele actiunilor lor. Sau stapanul lor, ciobanul. Pentru ca este greu de digerat umilinta "Doar Dinamo Bucuresti" servita simpatizantilor de mucava ai lui Gigi Becali. Respect, Peluza Catalin Hildan!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

caminero
caminero  •  23 August 2016, 16:45

Brbutz ... da... cunoastem ... eu il tin minte cind ne-a dat gol in prima etapa, la meciul de debut al Recasului in prima liga ... a fost 2-0 pentru ei ... si golul a fost tot cam asa, dupa o cuirsa de la centrul terenul la o alunecare ratata de (H)Asanovici parca ... deci il cred pe cuvint ... ca si pe "fotoreta Adi Popa" cu golul lui din Chiajna - Rapid 1-0 ...

polistul68
polistul68  •  23 August 2016, 14:36
Postat de maoru pe 23 August 2016, 12:32

O singura greseala ai vazut la meciul asta? Esti Ydiot? Au fost 2 penalty-uri clare neacordate oltenilor ( la 0-0 si la 2-2 ). Al doilea penalty pentru timisoara a fost acordat pentru duel umar la umar. Cu asemenea arbitraj poate Barcelona castiga. Cat a incasat golanul de arbitru pentru meciul asta?

Daca tu spui ca la alunecarea lui Seroni, a fost hent....din picior i sare mingea in mina...ai bagat vre-odata o alunecare ? Sau tu esti dina cela, carepoate baga alunecari cu miniile la spate....Daca te referi la al 2-lea penalty, la faultul lui Popovici...efectiv intra cu coapsa in el..olteanul nu are nici o treaba cu mingea....vede ca e depasit in viteza, si il loveste cu coapsa. Data fiind diferenta de gabarit si smecheria atacantului, a pcat. penalty clar. intreba pe cineva care a jucat fotbal, si apoi vorbiti. Poli e slaba, va retrograda clar, dar acuma arbitrul chiar nu a viciat rezultatul.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close