Articol de Iulian Cuibar - Publicat duminica, 16 octombrie 2016 00:00
Gheorghe Mulțescu a explicat că, pentru fanii olteni, meciul cu Dinamo este mai important decât este pentru suporterii Barcelonei duelul cu Real Madrid.
Derby-ul etapei de mâine dintre CSU Craiova şi Dinamo a fost prefaţat de către Gheorghe Mulţescu în stilul său spectaculos. "Este un dezavantaj că nu jucăm acasă, avem alte repere pe stadionul nostru, avem tribunele aproape, avem suporteri mai aprinşi, la Severin va fi altceva. Sigur, sper să ne susţină şi acolo, fiindcă pentru ei acest meci este mai important decât este pentru cei de la Barcelona meciul cu Real Madrid!", a declarat ieri tehnicianul în vârstă de 64 de ani.
Antrenorul oltenilor a precizat că fanii care vor veni luni la stadion nu vor regreta: "Eu nu agreez ideea că mai bine joci prost şi câştigi. Consider că jocul bun trebuie să primeze. Avem cei mai mulţi şi mai pasionaţi suporteri şi pentru mine a devenit un obiectiv personal să le oferim fotbal spectaculos. Mai ales că şi Dinamo e o echipă bună. Faţă de jucători decisivi precum Rotariu, Lazăr, Gnohere sau Nistor, au mai adus fotbalişti de calitate ca Nemec sau Mahlangu".
"Nu e un meci special pentru mine!"
În final, Mulțescu a ținut să precizeze că nu trebuie asociat cu Dinamo, chiar dacă a jucat și a antrenat echipa din Ștefan cel Mare în trecut, acum concentrându-se 100% pe Craiova: "Nu mă dezic de perioada petrecută la Dinamo, a fost una frumoasă, dar nici nu mă cantonez în ea. Nu pot să spun că este un meci special pentru mine, acum 20 de ani era special, acum vreau să le ofer suporterilor noştri fotbal de calitate şi rezultate".
2.000de olteni au făcut deplasarea la București pentru meciul cu Steaua din etapa 11