Articol de GSP - Publicat sambata, 05 noiembrie 2016 16:07
După prestațiile slabe ale lui Golubovici și Tudorie, fanii Stelei au vrut că Becali să îl aducă pe Keșeru înapoi la echipă, dar mutearea nu se va face.
Mihai Stoica, directorul sportiv al Stelei, a spus că acest transfer nu se va realiza, chiar dacă șefii roș-albaștrilor ar vrea, din cauza salariului pe care Keșeru îl are la Ludogoreț.
"Chiar dacă Keșeru iubește Steaua și chiar dacă noi ne-am dori ca el să vină la noi, transferul nu se poate realiza. Problema e la el. Când tu ai un salariu așa mare și când clubul lui cere o sumă mare pe el, vorbim degeaba. Este o pierdere de vreme să vorbim despre transferul lui.
Nouă ne-ar plăcea și să îl aducem pe Cyril Thereau, chiar dacă are 33 de ani. Și el ar vrea să vină pentru că suntem prieteni și i-a plăcut la Steaua. Aici a fost rampa de lansare pentru el. Dar el are un salariu foarte mare la Udinese. În vară s-a făcut o ofertă de 4 milioane de euro pe el", a spus Mihai Stoica la conferința de presă.
Keșeru a jucat la Steaua între ianuarie 2014 şi februarie şi 2015 şi a marcat 28 de goluri în 48 de partide, fiind unul dintre cei mai apreciaţi stelişti.