Articol de Justin Gafiuc - Publicat marti, 15 noiembrie 2016 00:00
FRF plătește anual pe salariile staff-ului echipei naționale circa 13% din veniturile obișnuite ale federației, în ani fără calificări sau bonusuri internaționale. Un raport de 7 ori mai mare decât în Germania sau Italia!
Startul fals de campanie pune deja sub semnul întrebării poziția imediată a lui Daum și a colaboratorilor săi, dar dacă ar alege să-i elibereze mâine din funcție pe neamț și pe principalii săi oameni din staff, FRF ar trebui să scoată din vistierie circa 3 milioane de euro brut. Asta e suma pe care federația și-a asumat-o pe doi ani prin contractul cu selecționerul&comp.
E vorba despre 1,5 milioane de euro pe an dintr-un buget anunțat pe 2016 la 25 de milioane de euro. Numai că raportarea ar fi nerelevantă la un cuantum care ia ochii la prima privire.
De fapt, din nivelul respectiv dispar 9 milioane de euro veniturile pentru calificarea la Euro 2016, bani care au fost deja sparți cu primele jucătorilor și participarea la turneul final, cu cazările și diurnele aferente inclusiv pentru turneul de pregătire din Italia.
Iar dincolo de reperele de cash-flow, adică sumele care circulă prin FRF, încasările curente anuale ale federației se învârt undeva pe la 11 milioane de euro într-un an normal, fără calificări și bonusuri speciale de la UEFA, FIFA sau sponsori.
De unde vin banii? Lista aproximativă ar arăta cam așa:
- sponsori: 2*
- finanțări FIFA+UEFA: 1,5
- drepturi TV (națională+Cupa României+Liga 2): 3
- bilete meciuri: 1,5
- venituri CCA + școala antrenori + membri: 2
- marketing+publicitate: 1,5
TOTAL: 11,5
*milioane euro
O trecere în revistă a sumelor pe care FRF le cheltuie în mod obișnuit ar duce la concluzia că, de fapt, federația pare să cheltuiască mai mult decât încasează în realitate.
Să vedem, așadar, costurile clasice federale, incluzând acum și veniturile staff-ului lui Daum, conform unor date din surse GSP:
- salarii anuale staff națională: 1,5*
- salarii anuale angajați FRF: 3,5
- costuri naționale tineret + juniori + feminin: 3
- comunicații + utilități + contracte pază + nocturnă + catering: 2
- deplasări internaționale staff+diurne: 0,2
- carburant FRF: 0,2
- chirii salariați (Burleanu, Bodescu, Vișan, Paraschiv, Tăbârcă, Geolgău etc): 0,25
- bugete invitați școala antrenori+seminarii: 0,08
- amenzi UEFA+FIFA: 0,15
- contract IRES (Dâncu): 0,12
- avocați: 1
- Centre de Excelență: 0,6
TOTAL: 12,6
*milioane euro
Practic, FRF plătește pentru staff-ul echipei naționale circa 14% din veniturile obișnuite pentru Casa Fotbalului, iar o eventuală demitere a lui Daum ar încărca teribil bugetul!
Pentru că, pe lângă compensațiile care ar trebui achitate pentru neamț și colaboratorii principali, federația ar fi nevoită să preia din mers și costurile unei noi echipe tehnice. Iar asta s-ar întâmpla într-un an, 2017, fără venituri consistente UEFA+FIFA ori bonusuri de performanță, pentru că startul naționalei a aruncat în aer și calculele financiare ale FRF.
Practic, având o calificare foarte greu accesibilă la CM, federația devine, din considerente de buget, captiva propriului contract cu selecționerul german, pentru că o înlăturare a lui înainte de termen dinamitează conturile federale!
Una dintre explicațiile suplimentare e aceea că, atunci când l-a angajat pe Daum, FRF a mizat inclusiv pe potențialul acces la Mondiale, cu toate beneficiile financiare conexe. Ratarea devine însă un lanț cu trei lacăte pe mâinile și picioarele lui Burleanu, care a riscat cu salarii mari pentru staff-ul naționalei.
Cum e la alte federații
Țară | Salariu staff națională | Buget anual | Procent |
Italia | 3 | 110 | 2,73% |
Germania | 5 | 300 | 2% |
Staff-ul complet al "naționalei"
- Christoph Daum - antrenor principal
- Rudi Verckempink - antrenor secund
- Ionuț Badea - antrenor secund
- Richard Golz - antrenor portari
- Laurențiu Oproiu - medic
- Christos Papadopoulos - preparator fizic
- Dieter Trzolek - kinetoterapeut
- Silviu Ioniță - psiholog
- Iulian Mircea - masor
- Toma Vasilescu - masor
- Gabriel Niculescu - masor
- Dragoș Paraschiv - masor
- Ovidiu Blendea - masor
- Bogdan Ionescu - masor
- Cornel Mateiași - magazioner
- Marcel Daum - video analist
- Marius Francisc - video analist
- Cătălin Gheorghiu - team manager
- Gabriel Berceanu - media
- Paul Colesar - analize adversari
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro