INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

Accidentarea lui Bale este extrem de gravă! Se va opera și va lipsi o perioadă lungă de pe gazon

foto: reuters
foto: reuters

Articol de Cristi Cozmaciuc - Publicat sambata, 03 decembrie 2016 10:38

Galezul Gareth Bale (27 de ani) s-a accidentat săptămâna trecută în meciul din Portugalia, cu Sporting, iar în urma operaţiei suferite marţi la Londra, medicii au decis că acesta trebuie să ia o pauză de 4 luni.

Bale s-a accidentat la glezna piciorului drept în timpul meciului de Champions League câștigat de echipa sa, Real Madrid, cu 2-1, verdictul iniţial fiind acela că starul va lipsi între două și trei luni de pe gazon.

Marţi insă, după ce Bale a fost supus unei intervenţii chirurgicale, medicii i-au spus că nu va putea reveni în teren până în aprilie. Recuperarea sa va începe cât de curând, în zilele ce urmează.

Astfel, după ce mijlocașul a fost nevoit să absenteze la ultimele două meciuri, împotriva lui Sporting Gijon, în campionat, și a celor de la Cultural Leonesa, în Copa del Rey, perioada de pauză îl va împiedica să mai joace, printre altele, în El Clasico, la Campionatul Mondial al Cluburilor de luna aceasta sau în "16-imile" Champions League, unde Realul este deja calificată.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League

FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special

CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close