Articol de Andrei Pospai - Publicat sambata, 03 decembrie 2016 18:22
Știrea unui posibil tranfer al lui Mario Balotelli, 26 de ani, de la Nice la Napoli a explodat aseară, după ce italianul a postat pe Twitter un mesaj de prețuire pentru gruparea de pe San Paolo.
Extravagantul atacant al “Squadrei Azzura” a urmărit meciul Napoli – Inter, 3-0, și s-a dezlănțuit pe rețeaua de socializare: “Napoli, ce gol!”, a exclamat el, cu referire la punctul înscris de Zielinski în minutul 2 al partidei, după o fază-șnur. “Jucătorii lui Napoli? Maaammmaaa mia”, a continuat "Super Mario" elogiul pentru echipa napoletană.
“Vino la noi”, i-au răspuns, la rândul lor, fanii napolitanilor, încântați de reacția lui Balotelli.
Luat la întrebări de jurnaliști, tehnicianul lui Napoli, Maurizio Sarri, a fost mai echilibrat, lăsând, totuși, o portiță deschisă unui eventual transfer: “Nu știu dacă Mario s-a plictisit la Nice. Nu mi se pare că ar fi un oraș în care să te plictisești. Dacă va veni sau nu la Napoli, asta depinde doar de el. El poate să joace la orice echipă din lume!”.
36 de milioane de€a plătit Manchester City pentru a-l aduce pe Balotelli de la Inter în 2010
7,5 milioane de € e prețul la care e cotat acum Balotelli
Zvonurile despre o posibilă revenire a lui Balotelli în Italia sunt alimentate și de faptul că Napoli îi caută înlocuitor lui Arkadiusz Milik în perioada de mercato din iarnă.
Momentan, " SuperMario" se simte bine la Nice. Este pe primul loc în Ligue 1 și are 7 goluri în 9 meciuri jucate în toate competițiile.
Mario Balotelli este celebru pentru gesturile controversate pe care le face. În 2011, pe când juca la Manchester City, italianul și-a dat jos tricoul după un gol marcat contra lui United, lăsând la vedere mesajul de dedesubt: "Why Always Me" (De ce mereu eu?).
surse: calciomercato.com
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu