Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 20 decembrie 2016 08:45
Antrenori, conducători, jucători români şi străini din Liga 1, dar şi foşti arbitri şi comentatori TV au răspuns provocării ediției de azi a Gazetei Sporturilor: "Ar fi bine venită intervenţia arbitrului video?"
Campionatul Mondial al Cluburilor a fost competiţia organizată de FIFA la care s-a folosit în premieră arbitrajul video.
În ce constă acesta? Un arbitru adițional, aflat în fața unui monitor, după ce revede fazele complicate, îi semnalează "centralului" eventualele greșeli făcute la faze extrem de importante în economia meciului, în general penaltyuri, eliminări sau ofsaiduri din care se marchează. "Centralul" oprește în acel moment jocul, vine la margine și revede faza pe monitor, apoi ia decizia finală.
Gazeta Sporturilor a întrebat mai mulți antrenori, conducători, jucători români, jucători străini, comentatori TV și foști arbitri dacă ar fi bună introducerea probei video în Liga 1. 8 dintre cei chestionaţi sunt împotrivă şi doar 4 o acceptă şi cred că ar reprezenta un progres.
"Asta ne mai lipsea, că în rest le-aveam pe toate. Ce să facem noi cu arbitrajul video? Terminați-vă cu prostiile astea! Eu nu sunt de acord cu arbitrajul video, ce să caute chestiunea asta în fotbal? Și-așa ne certăm, comentăm, discutăm după fiecare fază, acum să mai stea ăla să se uite un minut, două, să studieze, că ală e așa, că ăla face nu știu ce. Păi stăm așa până mâine, până se ia o decizie. Nu sunt de acord cu niciun arbitraj video. Să lase fotbalul așa cum e!"
Vasile Miriuță, antrenor CFR Cluj
"O decizie foarte proastă, fotbalul trebuie lăsat să fie jucat de oameni, să fie uman, nu să ne batem joc de el și să-l tehnicizăm la orice idee le vine unora prin minte. Nu are niciun sens să introduci o astfel de regulă, să stai să studiezi, să analizezi pe teren. Ăla nu o să mai fie fotbal în momentul ăla, sportul ăsta e făcut ca să creeze spectacol, iar introducerea unei astfel de legi e proastă. Nu sunt deloc de acord cu ea, sper să nu se implementeze la nivel internațional"
Florin Prunea, președinte CSM Poli Iași
"O să fie multe probleme, iar fotbalul se distruge pentru că el are o anumită dinamică. Mai mult, regulamentul trebuie schimbat din temelii. La fiecare meci o să apară tot felul de discuții, de interpretări. În mod normal trebuie să mai fie și un arbitru specialist care să stea la video să analizeze. Păi și cine o să ia decizia finală? O să dureze și foarte mult până la luarea unei decizii, iar din punctul meu de vedere e destul de greu să implementezi chestiunea asta, iar costurile sunt foarte mari. Eu unul nu sunt de acord"
Ion Crăciunescu, fost arbitru internațional
"Am urmărit meciurile de la Mondialul Cluburilor și am văzut că s-a folosit arbitrajul video. Din punctul meu de vedere, este o mare prostie, nu trebuie să ducem la extrem acest sport, acest fenomen. Frumusețea și pasiunea acestui sport sunt date şi de nebunia din teren. Lumea vine din ce în ce mai puțin pe stadioane, acum nu știm cum să facem să dispară și pasiunea pentru fotbal. Arbitrajul video nu trebuie introdus la fotbal. Se pierde tot farmecul"
Ovidiu Herea, atacant Pandurii
- DNA pe urmele CraiOlguței » Un nou dosar-gigant în bătălia Mititelu - FRF!
- Cadou de Moș Crăciun » Un stelist și-a luat o mașină de peste 100.000 de euro. În garaj mai are două modele de 280.000 de euro!
- Stemele de aur » Care sunt cele mai glorioase sigle ale rivalelor Dinamo - Steaua
- Cele mai tari ponturi sunt doar în ziar! Mizează pe noi și câștigă!
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro