Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 decembrie 2016 18:47
Fotbalul românesc se confruntă cu tot mai multe probleme, iar astăzi o nouă echipă și-a pus lacătul pe poartă.
Primăria comunei ilfovene Tunari a desființat secția fotbal chiar înainte de Crăciun și i-a chemat pe fotbaliștii echipei la primărie pentru a-i anunța că sunt liberi de contract, anunță ilfovsport.ro.
“Am fost prezenţi azi la club, noi credeam că vine vreo primă de Crăciun, pentru că eram cu banii la zi, adică la Tunari n-au fost probleme cu banii niciodată, dar ne-au anunţat că suntem liberi de contract, că echipa se desfiinţează.
De fapt, ieri (n.r. – marţi, 20 decembrie), primarul Alexandru Neacşu i-a chemat pe conducătorii echipei şi le-a spus că secţia de fotbal se închide, pentru că nu mai există susţinere financiară şi în bugetul lui 2017 nu sunt prevăzuţi bani pentru activitatea fotbal. Am rămas şocaţi, nici nu ştiam cum să o luăm, mai ales înainte de Crăciun”, a declarat un jucător din actuala echipă a Tunariului, conform sursei citate.
CS Tunari se afla pe locul 5 după 13 etape, în seria a II-a din Liga a 3-a, cu 22 de puncte, la o lungime de locul 2 ocupat de Viitorul II. Lider e Metaloglobus, cu 35 de puncte.
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora