SPORTURI  »  TENIS  »  AUCKLAND

Serena Williams eliminată în optimile de finală de la Auckland de numărul 72 WTA

Serena Williams, foto: reuters
Serena Williams, foto: reuters

Articol de Calota Alexandru - Publicat miercuri, 04 ianuarie 2017 14:39

Jucătoarea americană de tenis, Serena Williams, a fost eliminată surprinzător în optimile de finală ale turneului WTA de la Auckland de către compatrioata sa, Madison Brengle.

Numărul 72 mondial a revenit de la scorul de 4-1 pentru Williams și a reușit să se impună cu scorul de 6-4 6-7 (3-7) 6-4, obținând una dintre cele mai importante victorii ale carierei.

Brengle a declarat la finalul partidei că „este foarte frumos, ceva la care visezi mereu, să joci cu cei mai buni din lume”, conform Fox Sports.

Înaintea acestei partide, cele două jucătoare s-au întâlnit și în 2015, meci în care actualul număr 2 mondial și deținătoare a 22 de trofee Grand Slam a câștigat cu 6-0 6-1.

"Ultima dată când am jucat cu Serena am reușit să iau un singur game, însă azi am fost cu siguranță mai bună".

Aparent, Serena nu a jucat doar împotriva adversarei sale de astăzi, care a reușit să returneze mai multe servicii ale numărului 2 mondial, ci s-a luptat și cu vremea de la ora meciului, vântul care s-a stârnit provocând-o să facă mai multe greșeli decisive pentru deznodământul partidei.

În sferturile de finală de la Auckland, Madison Brengle va juca împotriva jucătoarei din Letonia, Jelena Ostapenko, numărul 44 mondial.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (3)
spotfan
spotfan  •  04 Ianuarie 2017, 18:17

cu atat mai mult nu ar avea voie sa piarda la un amarat nr 72... Eu sper sa nu o mai vad pe serena castigand gs.

225712701123912
Tudor Costea  •  04 Ianuarie 2017, 17:43

Peste 3 saptamani Serena va ridica deasupra capului trofeul de la Melbourne. Nu o vad in stare pe germanca Kerber sa mentina ritmul de anul trecut. Halep va pierde in turul 1 sau 2 la o jucatoare de forta. Halep trebuia sa profite de acest turneu mai slab cotat ca sa adune punte.

spotfan
spotfan  •  04 Ianuarie 2017, 16:02

bine ca aici nu comenteaza nimeni. daca pierde Serena se gasesc scuze chiar daca ea e nr 2 mondial si pierde la nr 72, pe care anterior a batut-o cu 6-0, 6-1 iar cand Simona -actual doar nr. 4- prinde o zi proasta si indrazneste sa piarda cu nr 52 mondial, pe care nu o cunoaste din meciuri anterioare este facuta cu ou si cu otet de unii... Oare cine a dat-o mai rau in bara dintre cele doua?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează