INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Inter l-a adus pe puștiul-minune al Atalantei » Roberto Gagliardini va avea parte de o concurență acerbă la milanezi

Roberto Gagliardini (dreapta)
foto: Guliver/Getty Images
Roberto Gagliardini (dreapta) foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru Pavel - Publicat miercuri, 11 ianuarie 2017 11:08

Inter a reușit primul transfer important al acestei perioade de mercato, prin aducerea puștiului-minune Roberto Gagliardini, de la Atalanta.

Mijlocașul în vârstă de 22 de ani a impresionat în acest sezon la Atalanta, deși în anii trecuți nu a reușit să se impună la formația ce ocupă în acest moment locul 6 în Serie A, fiind cedat împrumut, rând pe rând, la Cesena, Spezia și Vicenza.

Fotbalistul peninsular, care a strâns două convocări în naționala de tineret a Italiei, urmează să facă vizita medicală în cursul zilei de miercuri, iar mai apoi va semna contractul cu formația pregătită de Stefano Pioli.

Roberto Gagliardini va fi împrumutat până la vară de Inter, care are activa mai apoi și opțiunea de transfer, ce devine obligatorie dacă mijlocașul va strânge un anumit număr de prezențe în tricoul nerazzurrilor.

Două milioane de euro va plăti acum Inter, urmând ca în vară patronii chinezi să scoată din buzunar nu mai puțin de 25 de milioane de euro, cu tot cu bonusuri, pentru a-l păstra pe fotbalistul care se află la primul sezon în Serie A.

Mutarea lui Gagliardini, care va încasa două milioane de euro anual la Inter, a fost confirmată atât de agentul jucătorului, cât și de fotbalist, printr-o postarea pe o rețea de socializare.

”Trebuie să așteptăm vizita medicală, dar, în principiu, Inter a semnat cu viitorul fotbalului italian”, a fost reacția agentului Beppe Riso, care-l impresariază pe fotbalistul ce a strâns 14 prezențe în acest sezon pentru Atalanta.

Roberto Gagliardini a jucat în prima parte a sezonului ca mijlocaș central într-un sistem 3-4-1-2. La Inter, acesta va avea parte de o concurență acerbă, urmând să se lupte cu Brozovici, Kondogbia, Medel sau Joao Mario pentru un loc de titular.

Inter ocupă locul 7 în Serie A, aflându-se la trei puncte în spatele lui AC Milan, care se află pe poziția a cincea, ultima care permite accesul în sezonul viitor de Europa League.

surse: football- italia.net, calciomercato.com,  italianfootballdaily.com, allsportsnews.co.uk

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Tenis
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!
Liga 2
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează