Articol de GSP - Publicat duminica, 15 ianuarie 2017 18:20
Manchester City a fost surclasată astăzi în deplasarea de la Everton, scor 0-4, într-un meci contând pentru etapa a 21-a din Premier League.
Everton a deschis scorul în minutul 34, prin Lukaku, pentru ca Mirallas sa majoreze diferența în minutul 47.
Golul trei a fost reușit de puștiul născut în 1998, Tom Davies, care l-a învins pe Claudio Bravo cu o scăriță de efect, în urma unui contraatac fulger al lui Everton.
Twitter-ul a fost inundat cu laude la adresa tânărului crescut în curtea lui Everton.
Tabela a fost închisă de un alt puști, Ademola Lookman (19 ani), care a marcat în minutul 94 după o eroare gravă a apărării "cetățenilor".
Manchester City rămâne pe locul cinci, cu 42 puncte și e din ce în ce mai departe de titlu în Premier League, fiind la 10 puncte distanță de liderul Chelsea.
bornă negativă pentru pep
Eșecul de azi cu Everton a reprezentat una dintre cele mai dure înfrângeri din cariera de antrenor al lui Pep Guardiola.
Acesta mai pierduse o singură dată cu 0-4, pe vremea când o antrena pe Bayern Munchen și pierdea în fața lui Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor, în 2014.
"Am jucat bine în prima repriză, ne-am creat destule șanse de a marca, dar nu am fost capabili să înscriem.
Am pățit asta de multe ori în acest sezon, inclusiv în meciul tur cu Everton, să avem multe șanse, să le irosim, ca mai apoi să fim pedepsiți.
La 0-2 era deja greu să mai revenim, mai ales că ei se apărau cu nouă jucători și contau doar pe contraatac" Pep Guardiola
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro