Articol de GSP - Publicat duminica, 22 ianuarie 2017 18:06
Membrii generației "Steaua 1986" continuă să se certe. De această dată nu mai e vorba de numele echipei, ci de renta viageră primită de jucătorii care au câștigat Cupa Campionilor Europeni.
Ilie Bărbulescu i-a reproșat lui Helmuth Duckadam că din cauza lui n-a mai primit rentă viageră, iar fostul portar a răspuns astăzi.
"Generația '86 s-a rupt în două, pentru că unii au reuşit să se descurce mai departe, alţii nu. Legat de acea rentă, am primit un telefon să ne facem dosarele, de la Carmen Tocală, că avem şanse să primim rentă de personalitate.
Am dat telefoane la Bărbulescu, Bălan, Radu II, Pistol, şapte inşi erau, şi le-am spus să-şi facă dosarele. Împreună cu soţia mea am făcut toate aceste dosare şi le-am depus. În primă faza trebuia să existe locuri vacante, iar în momentul când cineva deceda, altcineva venea în locul respectivului.
Eu am fost ales printre primii, pentru că îndeplineam aproape toate criteriile. Cum suntem noi, românii, am făcut nişte declaraţii şi am deranjat conducerea Academiei Române, care a spus că nu mai dă mai departe nimic. Ce vină am eu? De Bălan mi-a părut cel mai rău", a declarat Duckadam la Radio Sport Total FM.
"Am tot tăcut. Am trecut cu vederea ce a făcut şi cu dosarele alea de rentă viageră. El a fost băiat deştept şi primeşte, iar noi am rămas ca proștii. Nu mai vreau să vorbesc. A spus că rezolvă el. Ce a rezolvat?"
Ilie Bărbulescu pentru GSP.ro
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro