Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 30 ianuarie 2017 00:00
Stoper-stânga la debutul alb-verde, fostul stelist s-a războit cu Messi și ceilalți mari jucători blaugrana, rezistând Barcelonei. 90 de minute foarte bune și egal cu campioana.
Alin Toșca parcă joacă de un an la Betis, nu de cinci zile! Atent, simplu în joc, agresiv, necruțător în dueluri și mereu gata să-și ajute coechipierii. Foarte bun. Și nu într-un meci cu Bud, ci cu Messi, de cinci ori Balonul de Aur! Ce îți poți dori mai mult decât un debut împotriva Barcelonei, pe "Benito Villamarin", în fața a 43.790 de fani pătimași?
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Bodyguardul lui Betis
Cum a semnat cu gruparea andaluză, cum a intrat în planul antrenorului. "Românul a venit puțin obosit din cantonamentul Stelei, dar s-a antrenat bine și poate fi titular", a anunțat sâmbătă Víctor Sánchez, completând: "Are nevoie de adaptare, vom avea răbdare cu el".
Dar apărătorul, cumpărat cu un milion de euro de la Steaua, s-a integrat rapid la alb-verzi. Stoper-stânga într-un sistem cu trei fundași centrali, "tricolorul" s-a remarcat imediat. În minutul 4, a fost ca un bodyguard în spatele lui Denis Suarez. Nu l-a lăsat să respire. Adversarul a căzut în careu, dar fundașul nu-l faultase.
Le-a arătat catalanilor de la început că el e șef în apărare. L-a deposedat curat pe Messi, i-a "furat" mingea și lui Rakitici. A stat mereu aproape de atacanții blaugrana și n-a greșit.
Urmează "ciocnirea" cu Andone
"Am fost foarte bine organizați, apărarea ne-a ajutat mult azi", a declarat Víctor Sánchez. O defensivă depășită numai în final de câteva ori. Cedând în minutul 90, când pasa magică a lui Messi a străpuns "zidul" andaluz, și Luis Suarez a egalat.
Oricum, după umilința din tur, 2-6 pe "Camp Nou", 1-1 cu Barca e un mare pas înainte. Un debut aproape perfect pentru Toșca. Ar fi fost perfect dacă Rubén Castro și Ceballos ar fi înscris și ei. Barele s-au opus unei victorii uriașe.
Pentru Alin, urmează meciul cu La Coruña. Duel direct cu Florin Andone!
"Mingea a intrat un metru în poartă"
Iar s-a enervat Barcelona, încă o dată dezavantajată de arbitri. "Centralul" Alejandro Hernández, care nu observase nici că Ter Stegen fusese faultat de Mandi înainte ca Alegría să trimită mingea în plasă la 1-0 (75), le-a refuzat catalanilor un gol limpede patru minute mai târziu.
Mingea șutată de Jordi Alba a fost respinsă de Mandi (foto), "dar intrase un metru în poartă. Am văzut clar", a protestat Luis Suarez. Iar la aceeași fază, Neymar a fost prins de gât de Mandi în careu! Nici Hernández, nici asistentul său n-au reacționat.
"Am marcat două goluri, însă la final am rămas cu unul", a declarat Javier Bordas, director blaugrana. Iar antrenorul Luis Enrique a cerut folosirea tehnologiei și în LaLiga: "Arbitrii trebuie ajutați".
"Toșca? Un joc bun, foarte serios, responsabil. Mă bucură mult evoluția lui la debut"
Víctor Sánchez, antrenor Betis