SPORTURI  »  TENIS  »  ROMÂNIA-BELGIA 1-3

Al treilea pas înapoi » După doi ani de urcare, echipa de Fed Cup a României pică în barajul de menținere în Grupa Mondială II

Articol de , - Publicat luni, 13 februarie 2017 00:00

După doi ani de urcare, echipa de Fed Cup a României a înregistrat ieri a treia înfrângere consecutivă pe teren propriu și va juca în aprilie în barajul de menținere în Grupa Mondială II, de acolo de unde a pornit ascensiunea în 2014.

Echipa României a suferit mult în cele două zile ale întâlnirii din primul tur al Grupei Mondiale II cu Belgia. Sorana Cîrstea și Irina Begu au venit la conferințele de presă cu ochii roșii de plâns, deși apoi și-au ținut firea și au răspuns atent la întrebări.

Ele au suferit cele mai dureroase înfrângeri, unele decise în câteva fracțiuni de secundă. "M-am uitat pe statistică și Wickmayer a avut 139 de puncte câștigătoare, iar eu 138, deci totul s-a decis la un punct", a spus ieri Sorana după meciul de dublu.

Fapt ce indică o preocupare care încă e în mintea Soranei. Ilie Năstase a întărit și el faptul că partidele celor două s-au decis la câteva puncte. "Eu nu am ce să le reproșez lor, au fost meciuri disputate", a completat fostul lider mondial.

Insuccesele celor două adunate cu cel al Monicăi Niculescu au trimis România în barajul pentru menținerea în al doilea eșalon al Cupei Fed. Acolo unde tricolorele au ajuns în 2015, după ce în anul precedent câștigaseră barajul contra Serbiei.

"Eu tot timpul am crezut că locul echipei României este undeva sus, mai ales că avem patru jucătoare în Top 100. Un pic de ghinion la tragerea la sorți, cu Cehia, mai ales că am ajuns la meciul de dublu, apoi cu Germania, scorul de 4-1 a fost un pic cam dur. Am muncit, am luptat și ne dorim să rămânem în această grupă", a spus Irina Begu.

Și Monica, și Sorana au spus același lucru. "Nu e o tragedie că am pierdut acum", a subliniat Cîrstea. "Trebuie să ne uităm și cu cine am jucat, Cehia, Germania, am fost aproape, nu avem ce să facem, o luăm de la capăt", a completat Niculescu.

La fel de optimist a fost și Ilie Năstase în ceea ce privește viitorul echipei de Cupa Fed a României. "În aprilie o să avem echipa completată. O să fie o echipă solidă, mai puternică și putem să avem și alte pretenții. Am mai spus-o, acum nu se mai joacă după clasamente, unde ați mai văzut meciuri de peste trei ore la fete, în sală? Câteva puncte au decis această întâlnire", a subliniat și Ilie Năstase.

Luatul de la capăt înseamnă că marți echipa României va afla adversarul din barajul pentru menținerea în acest eșalon al Cupei Fed. În funcție de clasamentul mondial care va fi actualizat după confruntările din acest sfârșit de săptămână vor fi hotărâţi capii de serie și în funcție de aceștia se vor stabili întâlnirile.

Pe lângă România, în Grupa Mondială II au mai pierdut Taipeiul chinezesc, Australia, Italia, iar din eșalonul inferior vor veni Serbia, Marea Britanie, Kazahstan și Canada.

Mulțumite de căpitan

Ilie Năstase a debutat la întâlnirea cu Belgia în calitate de căpitan nejucător, iar fetele au fost foarte mulțumite de sfaturile și de felul în care s-a comportat fostul lider mondial. 

"Domnul Năstase a fost incredibil. Pentru mine a fost o experiență extraordinară, sper să mai am ocazia să îl am pe bancă. Am doar cuvinte de laudă la adresa dânsului, m-a încurajat indiferent de scor sau de situație. Jos pălăria în fața dânsului, sper să îl mai avem pe bancă!", a precizat Irina Begu.

Cum s-a simțit  Năstase în această postură? "Eu am fost doar pe scaun acolo, să încurajez fetele. Echipa are un antrenor, eu  pot doar să le încurajez în momentele dificile pentru că ştiu care sunt momentele alea, am jucat şi eu puţin. E important însă să fie cineva care să te împingă atunci când e nevoie. Fetele sunt mai apropiate decât băieții și suferă mai mult când pierd".

Punctul de la dublu

Pentru că întâlnirea era deja decisă, după meciul Mertens-Begu, în Sala Polivalentă din București s-a mai jucat doar meciul de dublu. Sorana Cîrstea și Monica Niculescu au trecut de Kirsten Flipkens și Maryna Zanevska în două seturi, 6-2, 6-0, aducând astfel singurul punct al României în confruntarea cu Belgia.

"Am mai jucat cu Sorana la dublu, nu mai știu câți ani sunt... cred că 8-9 ani. Avem și o semifinală la Paris, am avut meciuri împreună destule. Mi s-a părut că am făcut o echipă bună în teren, ne-am simțit bine și am terminat repede jocul", a spus Niculescu.

"Scor prea dur"

Simona Halep, care a absentat de la întâlnirea cu Belgia din cauza unei probleme la genunchi, a fost în tribune pentru a-și susține colegele.

"Cred că scorul este mult prea dur. Fetele au jucat un tenis foarte bun, au luptat până la final. Îmi pare rău că nu au reușit să câștige, consider că meritau foarte mult. Tot respectul pentru ele, au dat totul, dar din păcate au avut și un pic de ghinion. Cu un așa căpitan, sper să câștigăm meciul următor! Nu este ușor acum, suntem triști că am pierdut, dar mai este timp. Vor mai fi posibilități. Eu nu fac încă efort, mai aștept câteva zile și după aceea am să încep. Momentan nu am ce să spun. E foarte greu pe marginea terenului, sper să nu se mai întâmple", a spus Simona Halep pentru Agerpres.

GRUPA MONDIALĂ II: ROMÂNIA-BELGIA 1-3

Sâmbătă
Kirsten Flipkens-Monica Niculescu 6-3, 6-4
Yanina Wickmayer-Sorana Cîrstea 7-6 (4), 5-7, 7-5

Ieri
Irina Begu-Elise Mertens 6-3, 5-7, 5-7
Sorana Cîrstea-Kirsten Flipkens - nu s-a mai jucat
Sorana Cîrstea, Monica Niculescu-Kirsten Flipkens, Maryna Zanevska 6-2, 6-0

Parcursul României de la ieșirea din Grupa I, zona Europa Africa

2014 Baraj grupa Mondială II România-Serbia 4-1
2015 Grupa Mondială II, turul 1 România-Spania 3-2
2015 Baraj Grupa Mondială Canada-România 2-3
2016 Grupa Mondială, turul 1 România-Cehia 2-3
2016 Baraj Grupa Mondială România-Germania 1-4
2017 grupa Mondială II, turul 1 România-Belgia 1-3

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
catalynn
catalynn  •  13 Februarie 2017, 14:31

Cu Simona Romania bate Serbia, Spania, pierde la limita cu Germania si mai ales Cehia, fara ea e umilinta de Belgia ... QED: tenisul romanesc este Simona Halep, personal nu cred ca va juca mai mult de inca 2, maxim 3 ani, dupa care adio semifinale sau finale de GS, turnee Premier câștigate, FedCup pt inca 30-40 de ani ...

pol1iasi
pol1iasi  •  13 Februarie 2017, 09:16

Am ajuns de unde am plecat ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează