FOTBAL  »  Superliga  »  CORESPONDENŢĂ DIN RIO MAIOR (PORTUGALIA)

Despotovici: "Voi fi cel mai bun!"

Articol de - Publicat sambata, 26 ianuarie 2008 00:00

Ranko Despotovici (25 de ani) nu a înscris încă pentru Rapid în cele două amicale în care a jucat, dar şi-a păstrat optimismul. "O să mă acomodez bine la echipă, sînt sigur de asta. Nu sînt îngrijorat că n-am marcat, pentru că e vorba de nişte meciuri de pregătire doar, sînt antrenamente, practic. Scopul meu e să fiu gata pentru campionat", spune sîrbul.

Golgeterul din sezonul trecut al campionatului Serbiei a vorbit şi despre modul în care a ajuns să fie transferat în Giuleşti, după ce George Copos povestise că l-a remarcat pe Internet, cînd era răcit şi stătea în pat. "Să fie clar, nu sînt un jucător adus de pe net! Mă cunoaşte toată lumea în Serbia, am avut evoluţii bune acolo şi vreau să confirm şi aici. Nu sînt un anonim!", e punctul de vedere al lui Ranko.

Atacantul e şocat şi de determinarea arătată de cele două echipe portugheze pe care le-a întîlnit de cînd a semnat cu Rapid. "Nu mă aşteptam ca Rio Maior şi Estoril să joace cu atîta agresivitate, nu e foarte confortabil să ai parte de aşa ceva în amicale, dar asta este, trebuie să avem grijă!", spune Despotovici şi îşi arată genunchiul afectat de contactele cu lusitanii.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Superliga
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Nationala
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Superliga
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează