Articol de GSP - Publicat vineri, 28 decembrie 2007 00:00
Aveţi timp pentru cel de lîngă voi, care are nevoie de un cuvînt bun sau de afecţiune? Pentru cel care suferă şi are nevoie de ajutor? Aveţi timp şi loc pentru Dumnezeu?"
mesajul de Crăciun al Papei Benedict al XVI-lea
Din nou la Gura Humorului, după un an. În 2006, pe vremea aceasta, Denis avea două luni şi jumătate de cînd primise diagnosticul. Cancer la creier. Era între a treia şi a patra operaţie. Purta fes care îi masca cicatricea proaspătă. Peste 10 luni, în octombrie 2007, l-am întîlnit la Institutul Gustave Roussy de lîngă Paris. Era în mijlocul radioterapiei. Tratamentul dur l-a aruncat de două ori în comă. Şi-a pierdut părul, genele, sprîncenele şi unghiile.
Prima zi, prima criză
Din nou la Gura Humorului, după un an. I-a apărut pe cap un puf blond, ca la puii abia născuţi. "Cînd ne facem mari, ne lăsăm plete şi o să arătăm ca punkerii", spune Ionela, mama lui Denis. Venirea în România a început printr-un coşmar. Au ajuns la Arad, acolo joacă tatăl, şi globulele roşii au scăzut brusc. "Ne-am panicat", zice tatăl. La Arad, doctorii i-au trimis spre Timişoara. Nici cei de acolo n-au intervenit. "Au sunat în Franţa şi abia apoi lucrurile au intrat în normal", povestesc părinţii.
Nopţile în care...
Acum, Denis are cel mai bun set de analize din ultimul an. De trei săptămîni n-a mai făcut transfuzii, sîngele lui simte din nou că măduva lucrează. Mănîncă. Îl mai păcălesc şi cu un cartof prăjit. Şi are un nou preferat: salamul săsesc. A învăţat să se prezinte. Cînd vede pe cineva intrînd în casa din Gura Humorului, strigă "Paşchi! Paşchi!". Fiziologic, tratamentul dur a fost o reuşită. Sînt cazuri în care bombardamentul celulelor aduce defecte de auz, vorbire, locomotorii sau văz. Nu e cazul lui.
"O singură problemă i-a rămas. Sînt nopţi, cam 5 din 7, în care intră în convulsii. Îl trezim şi-şi revine", zice Ionela.
Adoarme la desene
Precum copiii de vîrsta lui, îşi surclasează părinţii la folosirea televizorului. Îşi pune singur DVD-urile cu desenele preferate. Scooby Doo i s-a adăugat lui Spiderman. Uneori, adoarme tîrziu în noapte cu ele. Părinţii nu au inima să-l trimită la culcare. Fiecare oră acasă contează.
Pe 6 ianuarie, la control
Imediat după Revelion, Denis şi Ionela vor pleca din nou în Franţa. "Vom face un control de 5 zile. Sperăm să nu fie nevoie să prelungim", îşi doresc părinţii. Pînă acum, tratamentul a costat 150.000 de euro, sumă suportată 80% de statul român şi restul de prietenii din fotbal.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!