INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  

Sacrificiul căpitanului! Sergio Ramos a evoluat sâmbătă pentru Real Madrid 90 de minute, chiar dacă a fost internat cu 2 zile în urmă în spital

foto: reuters
foto: reuters

Articol de Cristian Toma - Publicat marti, 21 martie 2017 13:53

Fundașul echipei Real Madrid, Sergio Ramos a fost integralist în victoria obținută de "galactici" cu 2-1 contra lui Athletic Bilbao la doar 48 de ore după ce a fost internat în spital.

Potrivit publicației spaniole "AS", internaționalul spaniol în vârstă de 30 de ani, a fost pus pe perfuzii prin care i s-au administrat soluții saline la spitalul Sanitas-La Moraleja din Madrid, după ce a contractat o puternică gastroenterită.

Nu se știe de unde s-a îmbolnăvit dublul câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid. Din cauza acestei probleme, Ramos nu s-a putut antrena în majoritatea zilelor premergătoare meciului cu Bilbao, iar cei de la Real Madrid nu se așteptau să poată conta pe el în meciul de sâmbătă. Cu toate acestea, mijlocașul spaniol a decis să între pe teren, chiar dacă nu a mâncat nimic toată ziua.

Real Madrid a câștigat sâmbătă cu 2-1 în fața lui Athletic Bilbao, pe terenul acestora. Golurile madrilenilor au fost marcate de Benzema (min 25) și Casemiro (min 68), în timp ce pentru gazde a puncat Aduriz în min 65. În urma acestei victorii, Real Madrid a rămas pe prima poziție având 65 de puncte, cu 2 puncte mai multe că ocupanta locului 2 FC Barcelona. Madrilenii au un meci mai puțin disputat.

10 goluri a marcat Sergio Ramos în 30 de partide în toate competițiile în acest sezon

40 de milioane de euro valorează spaniolul conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”
Nationala
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează