Articol de GSP - Publicat duminica, 26 martie 2017 17:13
Patricia Țig (locul 95 WTA) a pierdut în turul 3 al turneului de la Miami, în faţa locului 12 WTA, Venus Williams, scor 3-6; 0-6.
Ţig a început bine primul set, reuşind să facă break la scorul de 1-1. Venus a avut o răbufnire de orgoliu şi a făcut imediat re-break. Setul a continuat într-un singur sens, multipla campioană de mare şlem impunându-se 6-3, în 36 de minute.
Setul secund a fost unul fără istoric. Venus s-a impus cu 6-0, după doar 35 de minute.
Venită din calificări, Patricia Țig a trecut în primul tur de Heather Watson (locul 108 WTA), scor 7-6(7-4)/6-1, iar în runda a doua a bifat prima victorie în fața unei jucătoare din Top 20, după ce a învins-o pe Kristina Mladenovici (locul 18 WTA), scor 7-6(7-4)/6-2.
Tot în această noapte, după ora 02:30, Simona Halep o va înfrunta pe Anett Kontaveit (locul 112 WTA).
Venus Williams a ieşit la încălzire cu 3 ore înaintea partidei.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat