FOTBAL  »  DERBY DE ROMANIA  »  FCSB - DINAMO

Reprimit, dar fără banderolă » Nedelcearu a fost titularizat cu FCSB, în premieră, după scandalul din avionul naționalei de tineret

Articol de - Publicat luni, 03 aprilie 2017 00:00

Un singur meci a stat Ionuț Nedelcearu în afara primului 11 după petrecerea cu băutură din avionul naționalei de tineret.

Fundașul de 20 de ani a fost titularizat aseară de către Cosmin Contra în centrul defensivei, s-a trecut cu vederea spectacolul bahic oferit în drumul "tricolorilor" spre Spania, "Guriță" mizând doar pe calitățile fotbalistice ale jucătorului.

Integralist

Nedelcearu a jucat lângă Mihai Popescu - ultimul doar cu 5 minute în Derby de România înaintea partidei de aseară -, Ionuț fiind singura piesă stabilă din primul 11 al roș-albilor în partidele cu FCSB din actuala ediție. Stoperul a fost integralist până aseară, făcând cuplu în defensivă fie cu Miha Mevjla, fie cu Luka Marici. Francezul Claude Dielna a fost păstrat pe banca de rezerve, după ce a jucat în meciul precedent, cu CS U Craiova, în "sferturile" Cupei României.

Steliano, premieră

Totuși, chiar dacă staff-ul tehnic și cel administrativ au trecut peste scandalul de acum 10 zile, Nedelcearu nu a mai avut banderola de căpitan. Așa cum s-a întâmplat la ultimul Derby de România dinaintea celui de aseară, în manșa secundă a semifinalei Cupei Ligii (3-1). Steliano Filip a fost desemnat de către Contra să fie căpitanul echipei, fiind cel mai vechi fotbalist din actualul lot. Fundașul stânga de 22 de ani mai începuse o singură dată un meci în actualul sezon ca lider al echipei, partida cu Dinamo II (2-1) din Cupa României.

"Am avut o discuție cu Nede, i-am spus ce se așteaptă de la el, i-am povestit și de alte situații, unele din experiențele mele personale, trebuie să învețe și să nu mai repete"
Adrian Mutu, manager general Dinamo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează