GALERIE FOTO Europene în drum spre Tokyo » Interviu cu antrenorul lotului olimpic de senioare și junioare, Nicolae Forminte

O poziție pe care a mai deținut-o între anii 2005-2010. La aceastîă ediție, el s-a ocupat de pregătirea celor de două debutante Olivia Cîmpian și Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor antrenându-se separat la București.

Tehnicianul în vârstă de 60 de ani a vorbit despre ce-și propune în următorii patru ani pentru ca România să conteze din nou în lupta pentru medalii.

- Domnule Forminte, cum merg lucrurile înainte de startul acestor Campionate Europeme?
- Treaba merge înainte și pregătim Jocurile Olimpice de la Tokyo, mai bine spus calificarea la ele. Aceste Campionate Europene sunt doar o etapă.

- Totuși gimnastica românească nu e în cel mai bun moment al ei.
- Spun doar că pentru a doua oară mi s-a dat onoranta sarcină de a reclădi o echipă națională. Reconstrucția echipei naționale trece prin acest Campionat European individual într-un moment în care nu stăm foarte bine tocmai pentru că suntem în postura de a reclădi echipa națională.

- La aceste Europene participă și două gimnaste din vechea gardă.
- Le mulțumim celor două sportive, Cătălina Ponor și Larisa Iordache, pentru longevitate și pentru faptul că ele continuă să facă efortul deosebit de a reprezenta gimnastica românească cu success, indiferent de ce rezultate vor avea aici.

Dilema riscurilor

- O întrebare des întâlnită e: "Câte medalii vom cuceri?"
- Toți cei care doresc răspunsuri de genul acesta sau ce vom face la acest campionat să se gândească ce au făcut ei pentru gimnastica românească în ultimii 25 de ani și atunci, vorba domnului Țiriac, ce am semănat vom culege. Am semănat vânt, culegem furtună

- Ce obiective au cele două fete de care vă ocupați dumneavoastră?
- Mă găsesc într-o mare dilemă în sensul de a-mi asuma niște riscuri și să prezint tot ce pot ele să facă, adică toate elementele știute, dar care nu au un număr suficient de repetări, și există riscul unor accidentări. Mereu există acest risc, dar el crește în timpul concursului. Să-mi satisfac orgoliul meu de antrenor, care ar dori să închidă gura tuturor care s-au îndoit, se îndoiesc și se vor îndoi în continuare de probitatea mea profesională? Sau să zâmbesc, să trec senin mai departe de acest Campionat European și să continui în încercarea mea de a construi o nouă echipă națională care să se califice la Jocurile Olimpice, ba chiar să emitem pretenții la medalii?

- Ce s-a întâmplat cu Anamaria Ocolișan, cea care era inițial în lotul pentru Europene?
- A scăpat un Jager la paralele într-un moment în care intervenția antrenorului de lângă ea nu mai era posibilă. A căzut pe umăr, și l-a dislocat și a a devenit indisponibilă.

Gimnastele și problemele lor

- Ce s-a întâmplat cu celelalte senioare de la Deva, cele care au venit de la București?
- Laura Jurcă încă nu și-a recăpătat încrederea în piciorul operat. Continuă să-și folosească doar un picior pentru care pregătirea pe aparatele de picioare, sol, sărituri, bârnă, este în suferință și eu nu pot să-l abordez la încărcătură maximă. Tendința este atunci când ai un picior în suferință să compensezi folosindu-l pe celălalt și riscul de a-l strica și pe acela este mai mare. Laura e în pregătire, într-o pregătire de așteptare. Noi nu avem răbdare cu gimnastele noastre, una din cauzele pentru care pierdem foarte multe la o anumită vârstă este pentru că și ele trec prin curbe ascendente, curbe descendente în cariera lor sportivă, iar publicul românesc, mass-media românească, oamenii de sport nu au răbdare cu ele când ajung să nu mai satisfacă așteptările lor. Nimeni nu se gândește la așteptările și munca acestor gimnaste. Toată lumea vrea ca România să aducă medalii, tot România între ghilimele a sugrumat găina care făcea ouă de aur implicând-o în tot felul de interese.

- Maria Holbură?
- Ea trece printr-o perioadă de adaptare, locul 13 în lume, pe mine nu mă satisface să facă niște lucruri care să mă ne claseze pe acel loc în lume, ea trebuie să progreseze, să aibă o evoluție care să ne ducă din nou între primele opt echipe sau între primele patru sau să ne batem pentru podium, aceasta este ținta pe care mi-am propus-o în noul colectiv tehnic cu care colaborez și bineînțeles cu federația și cu Comitetul Olimpic Român, dar când șase ani tot cobori, nu poți să urci brusc în șase luni. Nu-mi face plăcere că aceste Campionate Europene sunt aici în România și noi nu putem să satisfacem așteptările publicului, dar aceasta este situația de moment, chiar nu voi accepta să sugrum complet această misiune sportivă doar pentru satisfacerea unor orgolii de moment.

- Dora Vulcan?
- A plecat de la mine sănătoasă, în plină ascensiune, eu am anunțat că se greșește luarea ei din colectivul de la Deva, ca și a celorlalte care nu au progresat sau nu au confirmat, părerea mea nu a fost luată în seamă, iar apoi mi-a fost trimisă înapoi accidentată la umăr, i-am reparat umărul și în timp ce făceam recuperare la umăr, a acuzat dureri la spate, trece dintr-o durere în alta, repaus pentru această durere de la spate care a apărut pe un fond în care ea nu se antrena. Și mai e și Denisa Stanciu, e un copil care nu mai progresează de multă vreme, și s-ar părea că dorința e de a renunța pentru că este un copil intelligent, își dă seama că limitele sunt astea, probabil va renunța, din păcate, nu am niciun argument ca să o contrazic, ori a ține un copil acolo fără să aibă nicio perspectivă este o greșeală, ca să nu zic că este o crimă privind evoluția ei umană și socială.

"Vreau standard de exigență"

- Ce vă propuneți să faceți la Deva?
- Eu vreau ca la Deva să reinstaurez niște standarde puțin mai înalte în sensul că de ceva vreme echipa națională s-a transformat într-o formă de decontare a unor activități de la club și promovăm copii la echipa națională pe criterii de vârstă, somatice, de orice natură, mai puțin cel valoric. Mă voi lupta să conving federația că dacă avem doar cinci copii care întrunesc calitățile optime ca să performeze și să corespundă așteptărilor gimnasticii românești, lucrăm cu alea cinci. A ține niște copii acolo care nu progresează la nivelul respectiv eu consider că este o greșeală și este și o cauză pentru care s-a ajuns unde ne aflăm acum. Standardele de exigență și de muncă au alunecat prea mult spre minus. Voi încerca, nu știu dacă voi reuși pentru că de unul singur nu voi putea, dar voi încerca să reașez puțin aceste standarde pe palierele care ne-au dus către medalii, pare simplu, dar este inimaginabil de greu.

- Înainte de aceste Campionate Europene le-ați avut pe Larisa și pe Cătălina în vizită...
- Să lămurim și această problem: deși domnul președinte Stoica a zis clar că răspund de pregătirea tuturor gimnastelor, inclusiv a lor, asta însemnând că inclusiv antrenorii care se ocupă de ele ar avea o relație de subordonare față de mine, lucrurile în realitate nu stau chiar așa și aștept o discuție cu federația pe tema aceasta după Campionatele Europene. Pentru că aceste standarde trebuie reașezate, Au fost în vizită acolo, și-au făcut antrenamentele, le-am urmărit, mi-am spus părerea, am prezentat antrenorilor personali care sunt punctele mele de vedere, în ce măsură le-au urmărit nu știu. Eu nu sunt, chiar dacă las impresia că se poate, e doar o impresie, eu nu sunt omul jumătăților de măsură.

- De ce s-a ajuns aici?
- Eu le respect pe cele două gimnaste și pe oamenii care se ocupă de ele, dar aștept ca acest lucru să se și reîntoarcă. Un lucru este clar, dragoste cu sila nu se poate. Eu și Cătălina avem așa ceva, din partea mea nu, dar ea a avut mereu o reticență să se pregătească cu mine. Îi respect această dorință, poate dacă era alături de noi la Beijing veneam pe doi, nu pe trei.

"Nu pentru că România câștigă, ci pentru gimnastică"

- Pentru dumneavoastră este o reîntoarcere în competițiile majore alături de România.
- Pentru mine orice competiție în care reprezint România este o competiție majoră. Onoarea de a-ți reprezenta țara nu poate să clasifice momentele în majore sau minore, orice eveniment ce implică reprezentarea națională este un eveniment major.

- Dacă ar fi să convingeți pe cineva să vină la aceste Campionate Europene, ce i-ați spune?
- Aș dori ca oamenii să vină să vadă aceste Campionate Europene nu pentru medaliile pe care le câștigă sau nu le mai câștigă România, ci pentru că gimnastica în sine este o disciplină sportivă absolut deosebită și toate gimnastele care participă la acest CE merită să fie văzute.

- Dar nu e așa peste tot, oamenii vin să-și susțină conaționalii?
- În alte orașe sălile erau pline, nu doar pentru gimnastele din țările respective, ci ca să urmărească evenimentul sportiv, și veneau pentru că aveau cultură sportivă și pentru că sunt consumatori de spectacole sportive. Noi venim la un astfel de eveniment doar pentru că România câștigă. Trebuie să ajungem să vedem orice eveniment sportiv pentru el în sine, dacă România câștigă aceasta ar fi cireașa de pe tort, dar nu aceasta trebuie să fie motivația pentru care ne prezentăm la acest eveniment. Spunem că România nu mai este ce a fost, haideți să ne uităm în oglindă sunt foarte mulți care au tot felul de vini pentru ceea ce a ajuns gimnastica acum , fiecare pe palierul lui dacă se gândește e bine să se analizeze și să evităm pe cât posibil să punem această întrebare.

Descoperirea cauzelor

-Și atunci ce întrebare ar trebui să punem?
- Eu nu pot să spun. Dar chiar într-adevăr ne-am dori ca tot ce a fost valoros și bun în România să continue, să se remodeleze, ar trebui să punem întrebarea ce trebuie să facem ca să rămânem în frunte. Nu să căutăm să transformăm în spectacol și lucrurile banale. Pentru mine activitatea aceasta este un lucru banal, o activitate pe care o desfășor zilnic, sunt deosebit de mândru de ceea ce fac pentru simplul motiv că reprezint România, nu vreau să renunț și să las ca lucrurile să se ducă către disoluție, vezi Doamne, eu aș fi piedica, poate că sunt și eu un buștean care nu se dă la o parte. Pe mine m-ar interesa ce avem de făcut ca să redevenim ce am fost. M-ar interesa obiectiv să descoperim care sunt cauzele, să nu ne mai lăsam purtați de niște laitmotive, nu mai sunt copiii, sfera de interes a oamenilor s-a lărgit , că democrația nu e bună și uităm de fiecare dată că nu mai avem specialiști, oameni motivați, nu ne motivăm specialiștii să rămână în țară, nu găsim soluții de normalitate.

- Nu credeți că această transformare în spectacol este și pentru că gimnastica a devenit din ce în ce mai greu de înțeles pentru spectatorul de rând?
- Mai corect de spus e că a devenit greu de înțeles pentru românul de rând, nu vreau să minimalizez cu nimic cultura sportivă a românului de rând sau capacitatea lui intelectuală, dar pentru celelalte popoare din lume, gimnastica este luată așa cum este și este sprijinită așa cum este.

- Sau poate noi înțelegeam gimnastica dacă erau medalii, acum că nu mai sunt nu o mai înțelegem.
- Nouă ne-a convenit să ne mințim , să stăm sub anumite umbrele, să ne alimentăm cu mituri, să facem statui și să nu vedem realitatea. Mass-media a jucat un rol important în toată această poveste prin toate articolele și poziționările din ultimii 12 ani, de când a apărut noul cod de punctaj. Noi trebuie să ne așezăm și să vedem ce e de făcut, iar fără bani nu poți face nimic.

"Nu suntem Rusia, să triplăm bugetul"

- Și ce e de făcut?
- În planul meu de pregătire pentru COSR am spus că va fi un ciclu olimpic foarte greu pentru simplul motiv că noi nu suntem Rusia, care, după ce s-a întors de la Beijing fără nicio medalie, a triplat bugetul. Au alergat în lume și au adus înapoi antrenorii, nu la echipa națională, la cluburi. Noi spunem că nu mai avem copii, că ne-au fugit specialiștii, nu sunt toți chiar formidabili dintre aceia mulți pe care tot îi numărăm și îi prezentăm pe la televiziuni, vezi că jumătate dintre echipele prezente în campionat au antrenori români la cârmă. Acei antrenori români nu sunt superantrenori, majoritatea sunt antrenori care n-au profesat în România, au fost gimnaști și au plecat în țările respective, care nu aveau un nivel de dezvoltare foarte mare. Prin probitate profesională și seriozitate s-au impus acolo și au ajuns la echipa națională, dar gimnastica prezentată de ei nu este wow. Poți să-i numești antrenori de echipă națională, dar asta nu înseamnă că sunt peste antrenorii naționali ai României, iar aceasta maladie de a minimaliza probitatea specialiștilor echipei României, exceptând două persoane, a dus aici.

- Totuși ați revenit la cârma echipei naționale?
- În 2005, când mi s-a dat prima sarcină, gimnastica românească a fost lăsată în aer, am reușit să o agăț, am reușit să o pun din nou în bloc start, cu toate celelalte națiuni pe noul cod de punctaj. Acum a fost lăsată atât de adânc îngropată încât o caut și n-o găsesc. E ceva mai greu să o redresez de aici, mai ales că, e un lucru care mă deranjează foarte mult, s-a pierdut încrederea părinților. Nu mai cred că ai lor copiii vor mai avea o evoluție de succes care să justifice toate așa zisele sacrificii. Aceste familii care au copiii în pregătire la Deva chiar fac niște sacrificii financiare.

- Dar succesul în gimnastică le poate ușura un pic viața.
- O altă chestie pe care vreau să o scot din mentalul colectiv este convingerea că dacă am ajuns la lotul național totul este lapte și miere, renta viageră merge, iar dacă treaba nu merge, este vina unui antrenor sau al altuia. Nu este așa pentru că observ la foarte multe dintre ele că atunci când și-au atins obiectivul de a ajunge în pregătire centralizată al echipei naționale, progresul stagnează. Eu încerc să refixez în mentalul familiilor că la echipa națională doar se creează un climat propice care să le permită copiilor lor să-și exprime la maximum acele calități și acel potențial pentru această disciplină sportivă. 

"Cel mai important este să avem un nucleu de 6-8 gimnaste sănătoase și de atunci putem să vorbim despre o reconstrucție"

"Toate semnalele pe care le-am primit de la colegii din străinătate sunt laudative. S-ar părea că reușim să organizăm o competiție europeană la standardele tuturor celor organizare de celelalte țări care au mai fost gazde în trecut"

"Eu sunt convins că fiecare participantă la această competiție va face tot ce-i stă în putință să onoreze cartea de vizită și tradiția gimnasticii feminine românești și nu numai"

"Nu mai tac și nici nu mai accept"

Nicolae Forminte nu poate fi considerat antrenor național și remunerat în consecință pentru că o ordonanță de Guvern în împiedică.

"Am și eu războiul meu cu oficialitățile române, îmi doresc să o aduc la cunoștință privind Hotărârea de guvern 808, acest lucru trebuie regândit și reașezat. Nu mi se iau în calcul 110 medalii pentru că nu am fost la ultima olimpiadă.

Acum muncesc, fac rezultat la Tokyo și când mai ajung eu să-mi iau drepturile? Pentru că ies la pensie. Nu putem fi tratați așa, și să fim recompensați după ce am prestat. Am nemulțumirile mele, veșnicele explicații le-am tot înțeles și nu mai pot să accept acest lucru din simplul motiv că vreau să mă respect pe mine", spune antrenorul.

Această lege prevede ca un antrenor să poată fi numit național doar dacă este antrenor principal, a avut rezultate la ultima olimpiadă și pregătește o echipă cu obiectiv. "Nu mai tac și nici nu mai accept, măcar să știu că fac o muncă din spirit patriotic".