Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 aprilie 2017 14:46
Valentino Rossi, 38 de ani, are un 2017 neașteptat de bun după prestațiile din presezon, când a avut mari probleme.
După cursa din SUA, "Il Dottore" a preluat conducerea la MotoGP și a devenit cel mai în vârstă pilot care ocupă locul 1 în clasamentul general din 1949 până în prezent!
Mulți i-au sugerat că ar trebui să retragă, să-i lase pe cei tineri să își dispute supremația la clasa regină, dar Rossi le-a demonstrat că nu are niciun motiv să o facă.
38 de aniși 66 de zile e varsta la care Rossi a devenit liderul clasamentului general, fiind cel mai în vârstă pilot din 1949 încoace care conduce clasamentul general
Clasările pe podium (locul 3 în Qatar, doi în Argentina și doi în SUA) i-au adus 56 de puncte în total. E la 6 puncte în fața colegului de echipă de la Yamaha, Maverick Vinales, și la 18 de campionul mondial en-titre, Marc Marquez, de la Honda.
Marquez a căzut în cursa din Argentina, iar Vinales în cea din Texas.
"Trebuie să-l felicit pe Valentino, a făcut o cursă mare, a acționat foarte inteligent și fără să riște mai mult decât era nevoie, e incredibil" Maverick Vinales, Yamaha
"Merită mult respect. Își folosește excelent experiența. Nu a fost cel mai rapid până acum, dar e lider, așa că respect total. Te face să înțelegi o dată în plus că e foarte important să fii constant" Marc Marquez, Honda
351de Mari Premii a bifat Rossi până acum
De altfel, în ultimii 10 ani, doar un singur pilot trecut de 30 de ani a mai condus clasamentul general. Este vorba despre Loris Capirossi, când avea 33 de ani, scrie Marca.
224de clasări pe podium are Rossi până acum
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern