GSP SPECIAL  »  INVESTIGATIE  »  CAMPANIE GSP

NU ABUZ. Regimul groazei. Copil: “Mi-a zis că îmi sparge gura și că mă omoară”. Cum le învăța antrenoarea de la CSS Gloria Arad pe fete să lovească adversarele fără să fie văzute de arbitri

Articol de - Publicat luni, 29 mai 2017 15:22

În ultimele 24 de ore, Claudia Vați a postat pe contul personal de Facebook zeci de poze în care părinți și copii - inclusiv cei care în ultimele zile au acuzat relele tratamente ale antrenoarei de baschet de la CSS Gloria Arad - coabitează fericiți cu Ildiko Sereș-Prisăcariu.

În poze apar medalii și trofee, semnele performanței.

Deși există mai multe mărturii conform cărora fata Claudiei, Denisa Vați, a fost la rândul său lovită și înjurată de antrenoare, mama neagă vehement.

Poziția ei în ultimele zile a fost una acuzatoare la adresa părinților care au reclamat abia acum abuzurile lui Sereș-Prisăcariu:

“Nu o apăr pe Ildi (n.red. - Ildiko Sereș-Prisăcariu). Dar dacă la ultimul turneu final, lucrurile stăteau altfel, cum Ildi ne obișnuise cu rezultate, lucrurile nu ar fi ajuns aici. Toți avem frustări de genul…De ce joacă ăla și nu al meu? Ăla a greșit și joacă? Scopul lor nu este de a pedepsi pe cineva pentru un tratament al copilului, ci este o răzbunare personală”.

“M-a deranjat faptul că se încearcă să se dea o tentă, anume că fata mea a ajuns la loturile naționale datorită faptului că eu ieșeam la grătare cu antrenoarea ei. Nu e adevărat. Toți părinții au invitat-o pe Ildi la grătare”
Claudia Vați, mama Denisei Vați

Claudia Vați deschide o temă sensibilă - cea a pasivității părinților în fața tentației rezultatelor - , dar nu poate spune care este motivul răzbunării pentru Olivia Brosovszki, Camelia Brehuescu și Ludovic Hamza, părinții care au povestit reporterilor Gazetei despre agresiunile la care au fost supuși copiii lor.

campioanei 2014
Ildiko Sereș (cu fiul ei în brațe), alături de fetele care au câștigat titlul național în 2014. Denisa Vați e prima din dreapta antrenoarei, Hannelore Brehuescu este prima stânga fetei care a luat plasa coșului drept trofeu. Sursă: Facebook

Telefonul de alertă: “M-a lovit”

Celor trei li se alătură astăzi un alt tată.

Dacă până acum părinții au fost acuzați de lipsă de reacție, Dorin Farcaș este primul care a reacționat imediat la un abuz comis de Ildiko Sereș.

Episodul s-a petrecut în 2015, în timpul unui turneu desfășurat la Sfântu Gheorghe, și a fost povestit de fiica sa, Raluca Farcaș, sâmbătă, într-un mesaj dur adresat antrenoarei pe pagina sa de Facebook:

“Eram liberă de la 3 puncte. Toate celelalte fete erau cu om pe ele. Am aruncat. Și asta a fost marea problema. Că nu te-am ascultat. Ai oprit meciul, le-ai pus pe fete să facă un cerc ca să nu te vadă lumea și eu eram în mijloc. După ce m-ai înjurat că nu te-am ascultat, mi-ai tras o palmă zdravănă peste cap!”

Extrema și fundașul Raluca Farcaș era nouă în echipă.

raluca farca
Raluca Farcaș, fata bătută într-un cerc format de antrenoarea din colegele sale. Sursă: Facebook

Venise de câteva luni de la defuncta echipă Valbon, acolo unde jucase de la 10 până la 16 ani. Junioarea și tatăl ei știau reputația antrenoarei de la CSS Gloria și aveau o înțelegere.

“I-am zis fetei mele să-mi spună imediat dacă este lovită sau înjurată. M-a sunat de la Sfântu Gheroghe și am plecat imediat la liceu, la directoare. I-am spus că vreau să fac o reclamație împotriva profesoarei care lovește copiii. Directoarea mi-a zis să facem o ședință la care va trimite pe cineva din partea liceului.

Eram foarte nervos. Abia după aceea, mi-am dat seama că nu am făcut plângere în scris, înregistrată. Am făcut doar verbal.

I-am spus directoarei că, dacă nu se rezolvă, mă voi duce la Protecția Copilului și dacă nu se rezolvă nici acolo mă voi duce și la poliție. I-am zis să rezolvăm problema în familie. Suntem oameni. Să nu zică lumea că nu am fost să discut”, povestește Dorin Farcaș.

La ședință, directoarea Lucia Bogdan i-a trimis pe Gheorghe Mandache (șeful catedrei de baschet din liceul sportiv), și pe directorul adjunct Ioan Coste.

În sală, Ludovic Hamza a amenințat cu o plângere penală, dar a renunțat în speranța că atitudinea profesoarei se va schimba. El a povestit cum a decurs discuția:

“Feelingul meu este că domnul Mandache nu s-a prea băgat, directorul adjunct a intervenit, dar el era cu lupte, ceva de genul ăsta. Ei au venit pe latura de împăciure, nu de rezolvare a problemei. E ca la medici, e o solidaritate între ei”.

“Sănătatea mentală a fiicei mele este mai importantă decât o medalie”
Dorin Farcaș, tatăl Ralucăi Farcaș

Fete fără suflete. Pe post de material didactic

Acuzată de părinți că le lovește copiii, Ildiko Sereș-Prisăcariu “nici nu a recunoscut, dar nici nu a negat”, susține Dorin Farcaș. “Îi dădea înainte că are rezultate”.

parinti
Părinți surâzători, cu câțiva ani înainte de a începe să vorbească despre abuzurile la care au fost supuse fiicele lor. Sursă: Facebook

Tatăl Ralucăi Farcaș spune că a fost șocat de două episoade petrecute în timpul ședinței furtunoase.

  • “Soția mea i-a zis antrenoarei. “Nu te gândești că ai și tu un copil mic?” Era micuț Luca. “O să meargă la grădiniță. Ce ai zice dacă educatoarele de acolo l-ar lovi?”. Răspunsul ei a fost: “Nu e același lucru”. Toți părinții au sărit în sus. “Cum poți să spui așa ceva?”. De aici am dedus că fetele noastre erau material didactic, fără suflet, iar fiul ei merita o dezvoltare normală”
  •  “Tot în timpul ședinței, i-am zis: “Eu sunt instructor auto. Și eu lucrez cu oameni. Nu pot să agresez fizic, verbal, să-i umilesc”. Răspunsul ei a fost: “Dumneata ești plătit pentru asta”. Nu am avut reacție la replicile astea două”.

Urmarea ședinței, susțin Ludovic Hamza și Dorin Farcaș, a fost că fetele lor nu au mai primit corecții fizice, dar presiunea psihică din partea profesoarei a rămas.

gasca de fete in 2015
Raluca Farcaș (a doua din dreapta), alături de Hannelore Brehuescu (cea mai înaltă din imagine) și Denisa Vați (fata întinsă pe jos, în centrul imaginii). Sursă: Facebook

“După ce m-a bătut, mi-a fost foarte frică să mai merg la antrenamente, în special după meciurile pierdute. Nu știai dacă te mai lovește, dacă te înjură. După ședința făcută de tatăl meu, nu ne-a mai bătut, doar ne trăgea de mâini să ne trezim și ne mai înjura. Mai puțin ca altădată, într-adevăr. Dar tot mergeam cu frică la sală”, își amintește Raluca Farcaș.

După câteva luni, în vara lui 2015, adolescenta a decis că nu vrea să mai facă baschet.

S-a retras, la fel cum a făcut și colega ei abuzată, Darina Hamza.

Lovituri în burtă, pe “neve”

Contactată de Gazetă, Raluca a povestit două episoade neștiute. Primul s-a petrecut la un meci oarecare: “Ildi mi-a zis că îmi sparge gura și că mă omoară. Am fost îngrozită”.

Al doilea e legat de o cultură a agresivității impusă de antrenoarea de la CSS Gloria:

“La antrenamente, ne arăta cum să ne lovim adversarele fără să fim văzute de arbitru. Ne învăța cum să le pițigăm și cum să le dăm cote în burtă. A pițiga înseamnă a ciupi foarte dureros de spate, de mâini sau de zonele sensibile. Ne spunea că adversarele nu se vor mai apropia de noi de frică. Când jucam la Valbon, le învăța pe fetele de la echipa ei să joace cu ură în amicalele pe care le făceau cu noi”.

Raluca Farcaș are acum 18 ani și studiază la liceul de arte din Arad.

Cu un an mai tânără, Andreea Hannelore Brehuescu s-a retras tot din cauza tratamentului la care a fost supusă.

La 17 ani, nu știe încă în ce direcția o va apuca după terminarea liceului: “Aș vrea să plec în străinătate și să pun în aplicare limbile străine pe care le cunosc. Ceva în domeniul studiilor socio-politice”.

Hannelore Brehuescu a acceptat să povestească pentru Gazetă un moment dureros din cariera sa.

“Era un meci amical, nu unul oficial, și eram la noi la sală. Erau mai mulți prieteni de-ai mei care veniseră să mă vadă. Știu ca era nervoasă pe toată echipa și, atunci când am intrat în teren, am făcut o greșeală chiar în primele secunde. Nu îmi amintesc ce fel de greșeală, cred că o pasă greșită la adversar.

seres in autocar
Ildiko Sereș și jucătoarele sale, iarna, într-o deplasare. Sursă: Facebook

Atunci m-a tras rău de păr și m-a pus pe bancă. Era rușinos față de oamenii care au venit să mă vadă, dar nu asta mă nedumerea, ci faptul că făceam o greșeală și mă scotea din teren. Puteam să învăț din ceea ce am greșit doar de pe bancă.

A fost dureros, psihic vorbind, nu fizic neapărat”.

“Dumnezeule, ce aud…Sunt șocată. În urma celor publicate de dumneavoastră, mă voi autosesiza ca instituție”
Erika Stark, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad

Profesorii nu știu, n-au văzut

Ce spun despre abuzuri profesorii care conduceau Liceul Sportiv Arad, de care CSȘ Gloria s-a separat ulterior?

Fosta directoare, Lucia Bogdan - care a recomandat soluția ședinței - a propus ca discuția să aibă marți: “Intru acum într-o ședință, ne auzim mâine”.

Gheorghe Mandache, șeful catedrei de baschet trimis la întâlnirea cu părinții din 2015, a negat că ședința a avut drept subiect bătăile antrenoarei: “A fost vorba doar despre vocabularul dur al doamnei Sereș. Din câte îmi amintesc, nu s-a vorbit despre bătăi”.

Reporter: Cum vă simțiți acum citind despre abuzurile produse cât timp ați fost șeful catedrei de baschet?
Mandache: (indecis) Cum săăă…..?! Probabil că este o acumulare a mai multor lucruri și acum s-a ajuns într-un punct în care să nu se mai treacă peste ele…

Actualul director, Gheorghe Indreica, s-a arătat surprins de mărturiile părinților și ale fetelor: “Am citit și eu presa. Ce pot să vă spun? Ildi a fost o fată bună, n-am știut până acum că a avut probleme cu părinții sau cu fetele. Acum am aflat și eu de la una dintre mame”.

Reporter: Aveți de gând să deschideți o anchetă internă?
Director: Nu, pentru că nu am avut niciun fel de reclamație. E părerea unei mame, dacă ar fi venit la noi la școală să facă o reclamație, era cu totul altceva.


AI FOST MARTORUL UNOR AGRESIUNI ASUPRA COPIILOR DIN SPORTUL ROMÂNESC?

Intră pe nuabuz.ro și povestește cazul tău.

Spune și tu “ Nu Abuz”!

CITEȘTE MAI JOS EPISOADELE PRECEDENTE DIN CAMPANIA NU ABUZ

NU ABUZ. Mărturia mamei unei tinere abuzate de antrenoarea ei: “Le-a dat cu tabla în cap până s-a spart”. Gazeta demarează azi campania “Nu Abuz”

NU ABUZ | Noi mărturii șocante despre bătăile primite de junioarele de la Arad. “Comportamentul antrenoarei a devenit absolut inuman”. Direcția pentru Protecția Copilului Arad, după declanșarea campaniei GSP: “Ne vom autosesiza”

NU ABUZ | Au început să vorbească fetele agresate de antrenoarea de la CSS Gloria Arad! Cum a fost lovită o jucătoare de 16 ani pentru a ascunde bătaia de ochii spectatorilor. Mesaj dur pentru fosta antrenoare

EXCLUSIV Video-șocant la un meci de copii din România. Antrenorul care l-a crescut pe stelistul Niță înjură, urlă și amenință piticii de 10 ani: “Meritați să vă calc în picioare!”. Reacția agresorului + atitudinea incredibilă a părinților

Revoltător! Un antrenor de la FCSB le-a cerut unor copii de 11 ani să piardă un meci oficial! Martor: “I-am auzit când vorbeau să rateze penaltyurile”. Antrenorul e tatăl unui fotbalist de la FCSB

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
lukybuky
lukybuky  •  29 Mai 2017, 22:34
Postat de balauru48 pe 29 Mai 2017, 18:53

Individa aia, Claudia Vati, pe langa ca scrie ca una care a absolvit 3 clase primare, nu are pic de demnitate!

Stimate domn balauru48, comentariu pe care la făcut doamna Vați este unul sincer și este adresat tuturor neștiutorilor care comentează de afara fără a șții doua secunde ce se întâmplă defapt, nu consider ca cineva ca și dumneata, domnule Balaur este în măsură sa facă o afirmație atât de jignitoare asupra unei femei în toată firea care a spus lucrurilor pe față și nu se izbește doua secunde frica pe fața doamnei. Cum am spus și ma repet, domnule balauru48, nu ești în măsură să jignești o femeie în astfel de circumstanțe și să spui un lucru atât de prost gust și de necrescut.

florisking
florisking  •  29 Mai 2017, 22:13
Postat de brancusi pe 29 Mai 2017, 18:39

Cred ca foarte multi habar nu au despre aceste adevaruri crunte,dar tentatia de a te da interesant prin comentarii pretins docte e mare...Cunosc fenomenul din interiorul lui de circa 15 ani,am foarte mult habar despre ce vorbesc si ca atare repet inca o data:inainte de mult trambitatatele neajunsuri legate de subfinantare,lipsa infrastructurii,etc,ceea mai grava problema in sportul juvenil o reprezinta antrenorii,peste 90% dintre ei putand fi numiti oameni decat prin prisma faptului ca uneori folosesc limbajul articulat!Grobieni,***,aroganti,cinici,pusi doar pe "scoatere"!Cunosc multe exemple de copii care au facut ani buniperformanta,deci,intr-o logica elementara,iubeau sportul,fiindca altfel nu si-ar fi sacrificat atatia ani ai in perioada cea mai frumoasa a vietii,si care au abandonat sportul din pricina antrenorilor!Astia care-si dau stupid cu parerea,au cea mai vaga idee cum te poti simti cand dupa 7,8,10 ani de sport de performanta vine copilul acasa si-ti spune printre lacrimi:"Gata,nu mai pot suporta,am ajuns la limita,eu pe astia nu vreau nici macar sa-i mai vad in viata mea!"?

frumos, in mare parte adevarat , dar cred ca ai facut pe tine...mergi si te *** ,***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

cpt.ahab
cpt.ahab  •  29 Mai 2017, 19:54

Si aceasta Ildi asteapta flori de 8 martie! Asteapta sa fie tratata ca o doamna, desi se comporta ca ultimul ghiolban. Nu, serios, se mai poate numi femeie?!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează