Articol de GSP - Publicat duminica, 11 iunie 2017 09:49
Maria Şarapova (30 de ani şi 178 WTA) a declarat că nu va lua parte la sezonul de iarbă, din cauza unei leziuni musculare suferite în timpul turneului de la Roma.
"După o verificare suplimentară, leziunea musculară pe care am suferit-o în timpul turneului de la Roma nu îmi va permite să particip la turneele pe iarbă. Vreau să le mulţumesc celor de la LTA pentru sprijinul pe care mi l-au acordat şi pentru wild card-ul pe care mi l-au dat la Birmingham. Abia aştept să ne vedem acolo anul viitor. Voi continua să muncesc. Sper să revin la turneul de la Stanford", a scris Maria pe pagina ei de facebook.
Fostul număr 1 WTA va rata turneul de la Wimbledon, după ce a ratat şi Roland Garros-ul.
Şarapova a fost suspendată timp de 15 luni pentru uz de meldonium, substanţă interzisă de la începutul anului 2016. Rusoaica a revenit în luna aprilie a acestui an, la turneul de la Stuttgart.
Şarapova a câştigat turneul de la Wimbledon în 2004.
36,574,188 $a câştigat Maria Şarapova în carieră
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat