Articol de GSP - Publicat luni, 12 iunie 2017 14:20
Dinamo este departe de ajunge la un acord pentru prelungirea contractului lui Antun Palici, care azi a lipsit de la vizita medicală a alb-roșilor, şi îi caută un înlocuitor croatului.
Ediţia de azi a Gazetei Sporturilor dezvăluie că echipei din Ştefan cel Mare i-a fost propus mijlocaşul Paulo Machado, decarul lui Dinamo Zagreb.
Portughezul de 31 de ani rămâne liber de contract pe 15 iunie, iar "câinii" l-au ofertat deja.
1.000.000 €este cota lui Paulo Machado, potrivit transfermarkt.de
Machado a jucat în 33 de meciuri în acest sezon, dintre care 4 în grupele Champions League, şi a marcat un gol. Machado este crescut de Porto, iar de-a lungul carierei a mai jucat la Estrela Amadora, Leiria, Leixoes, Saint-Etienne, Toulouse şi Olympiacos.
8.000.000 €este suma totală a transferurilor ale cărui subiect a fost Machado
6
meciuri are Machado în naţionala mare a Portugaliei
În ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor şi pe platforma Gazeta Digitală poţi citi toate detaliile despre venirea lui Machado la Dinamo şi ce salariu ar urma să aibă la formaţia alb-roşie.
MUREȘAN: "NU-l VREM PE PALICI"
Croatul Palici nu a fost prezent la reunirea lotului lui Dinamo şi are şanse foarte mici de a rămâne la echipa alb-roşie.
Fanatik a scris azi că fotbalistul ar putea ajunge la CFR Cluj, însă Iuliu Mureșan a declarat pentru GSP.ro că nu se pune problema unui astfel de transfer: "E un jucător foarte bun, însă nu am negociat cu el, nimeni de la club nu i-a făcut vreo ofertă".
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul