Articol de GSP - Publicat sambata, 17 iunie 2017 16:59
Gonzalo Higuain a publicat un video pe Twitter, în care își ia rămas bun de la Dani Alves, alimentând zvonurile referitoare la un transfer al fundașului de 34 de ani.
Atacantul argentinian vorbește în acel video despre perioada în care a jucat alături de Dani Alves și chiar dacă a șters postarea la puțin timp după ce a fost publicată, aceasta a ajuns în presă.
"Dani, fratele meu, ce pot să-ți transmit? Îți spun un mare mulțumesc, știi cât de mult te iubesc. A fost o plăcere să joc alături de tine și să câștig alături de tine.
Îți urez numai bine și sper că vom petrece mai mult timp împreună pentru că a fost o reală plăcere. Te salut, geniule, să-ți păstrezi mereu veselia și zâmbetul, asta contează cel mai mult în viață. Zâmbește și fii fericit, te îmbrățișez", a afirmat Higuain.
Dani Alves a ajuns la Juventus vara trecută și a jucat 33 de meciuri pentru campioana Europei, reușind să marcheze de 6 ori și să dea 7 pase de gol. Contractul său cu "Bătrâna Doamnă" este valabil până în iunie 2018.
Cea mai vehiculată echipă la care ar putea ajunge Dani Alves este campioana Angliei, Chelsea.
6.000.000 €este cota lui Dani Alves pe site-ul transfermarkt.com
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!